Colindători clujeni, la Nisa-Franța

de | dec. 12, 2018

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familia părintelui Ciprian Taloş, preot slujitor la Parohia „Naşterea Domnului” Cluj Napoca, a efectuat un turneu de „Colinde şi cântece de acasă” în Franţa, pe Coasta de Azur (6 -10 Dec). Acesta a avut loc la invitația preotului Radu Totelecan, Protopop de Sud-Estul Franței şi paroh la Parohia Ortodoxă Nisa.

Credincioşii români, dar şi invitaţii francezi, s-au bucurat de atmosfera colindelor şi a cântecelor româneşti, aduse cu har şi lumină de colindătorii clujeni. Duetul fiică – mamă ( Maria & Petronela) a impresionat auditoriul prin acuratețea interpretării şi originalitatea repertoriului abordat, iar glasul Sarei, fiica cea mica de numai 6 ani, a adus amintirea colindelor copilăriei.

Turneul colindătorilor clujeni a inclus două concerte la Nisa ( biserica Vallon du Fleur), unul la Monte Carlo ( Chapell de la Visitation) şi altul la Cannes ( Chapell St. Roch, primul eveniment de acest gen organizat de proaspăt înființata parohie, în prezența Excelenței Sale Ştefan de Fay, Consulul român de Nisa).

Alături de slujirea liturgică, Părintele Ciprian Taloş a însoțit fiecare concert cu o meditație duhovnicească, pusă în inima românilor din diaspora franceză. Astfel de momente cultural – religioase contribuie din plin la coeziunea unei comunități ortodoxe din diaspora, fiind, în acelaşi timp, o invitație la necesitatea păstrării limbii şi credinței, cei doi poli de unitate românească.

Acest turneu a avut în vedere şi promovarea construcției bisericii româneşti din Nisa, un proiect pornit prin grija preotului paroh Radu Totelecan,  cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.

A consemnat Pr. Răzvan Ştirbu (preot slujitor Parohia Nisa)

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...