Colindători la Reședința Mitropolitană, în Ajunul Crăciunului

de | dec. 24, 2021 | Actualitatea religioasă

În Ajunul Nașterii Domnului, vineri, 24 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Eparhiei, au fost colindați de clericii din Protopopiatele Cluj I și II, precum și de alte cete de colindători.

Astfel, începând de dimineață, porțile Reședinței Mitropolitane au fost deschise pentru toți colindătorii veniți să vestească Nașterea Domnului.

Printre colindătorii care au pășit pragul reședinței se numără: Grupul vocal tradițional „Spice” din Bistrița, coordonat de prof. Anamaria Marti, însoțit de preotul Petru Dobrea Săsărman (Parohia Ciosa), clericii din Protopopiatul Cluj I, în frunte cu protopopul Dan Hognogi, clericii din Protopopiatul Cluj II, în frunte cu protopopul Alexandru Constantin Ciui, Ansamblul Folcloric „Rapsodia Someșană” din Cluj-Napoca, coordonat de Elena Ghirca, însoțit de prof. Victor Bercea, Grupul de copii al Parohiei Turda Capelă II, coordonat de preoteasa Irina Lionte-Maluş, însoțit de preotul paroh Dan Lionte-Maluş, precum și alte cete de colindători.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru frumoasele colinde, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colind, ierarhul le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar adulților cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2022.

 

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mitropolitul Clujului primește zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...