Colindători mari și mici în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”

de | dec. 19, 2016

Duminică, 18 decembrie 2016, peste 80 de colindători, cu vârste începând de la doar 4 ani, au creat o atmosferă deosebită de bucurie și sărbătoare în biserica „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Govora, cartierul clujean Mănăștur.
Grupurile parohiale de copii, adolescenți și tineri care participă la activitățile săptămânale ale parohiei, le-au adus credincioșilor Vestea Nașterii Mântuitorului printr-un spectacol-maraton cu poezii, scenetă și colinde.
Au fost interpretate colinde deja consacrate, dar și colinde tradiționale mai puțin cunoscute, culese din zona Moldovei. De asemenea, cei prezenți au fost colindați și în limbaj mimico-gestual de un cor mixt de copii auzitori și copii cu deficiențe de auz.
Frații lor mai mici de la cele două grupuri parohiale de copii au recitat poezii și au arătat printr-o scenetă că într-o lume plină de vești triste mai există o speranță prin Vestea Nașterii Pruncului Iisus, care „se naște în fiecare an pentru a ne șterge păcatele și a ne ierta”.
Bucuria sărbătorii a fost întregită la final de daruile pe care toți colindătorii le-au primit din partea parohiei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...