Colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, prezentate la Cercul Militar

de | dec. 10, 2019 | Cultură

Un concert inedit, în care vor fi prezentate publicului clujean colinde laice și religioase și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional va avea loc miercuri, 18 decembrie 2019, la Cercul Militar din Cluj-Napoca. Acestea vor fi interpretate de Ansamblul coral „Napoca Viva”, dirijor prof. Maria Leșe. Alături de membrii coralei va fi prezent un grup de colindători de la Școala „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. Sergiu Negrean, dar și grupul folcloric „Ciuleandra” al Colegiului Național „George Barițiu”, condus de prof. Maria Leșe.

„Vor fi și câteva momente poetice în interpretarea autorului, poetul Cornel Costea, membru al Ansamblului, iar pentru că între muzică, poezie și rugăciune nu există granițe, ne vom bucura de prezența părintelui prof. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, care va rosti cuvântul de deschidere”, a precizat pentru radio Renașterea col. (r.) Vasile Bod, coordonatorul Ansamblului coral „Napoca Viva”.

Ansamblul coral a luat ființă în urmă cu trei ani, pe lângă filiala Cluj-Napoca a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere. De la înființare și până în prezent, membrii coralei au organizat și susținut în fiecare an concerte de Crăciun, de Paști, spectacole estivale și altele. De asemenea, au participat la numeroase evenimente culturale în țară și în străinătate, unde au susținut recitaluri cu piese din repertoriul românesc și internațional, interpretate în limba originală.

Ultimele articole

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Introducere În centrul lecturilor nou-testamentare cu caracter pascal, se găsește debutul relatării evanghelice a lui Ioan. De ce? Greu de zis. Probabil datorită densității ei teologice, ori din pricina frumoaselor referiri la lumină, care este un adevărat leitmotiv...

Mai multe din Cultură