Colocviile de la Nicula, la a IX-a ediție

de | sept. 22, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Pentru al nouălea an consecutiv, Mănăstirea Nicula își deschide porțile spre a găzdui tradiționala întâlnire spirituală și culturală a oamenilor de litere din zonă, Colocviile de la Nicula, eveniment organizat de Despărţământul ASTRA „Ioan Alexandru” Gherla şi de Mănăstirea Nicula, avându-l ca inițiator și coordonator pe părintele Ioan Morar.

Evenimentul a debutat vineri, 21 septembrie 2018, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat, începând cu ora 17.00, Slujba Parastasului pentru scriitorii înmormântați în cimitirul de la Nicula și nu numai. După slujba de pomenire, Părintele Mitropolit a rostit o scurtă alocuțiune în care a amintit de poetul Ioan Alexandru, om de cultură și tradiție, înmormântat în cimitirul mănăstirii, care are o însemnătate aparte pentru cultura transilvăneană.

La slujbă au fost prezenți: directorul Radio Renașterea, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, protopopoul de Gherla, pr. Paul Isip, protopopul de Dej, pr. Ioan Buftea, preşedintele despărţămăntului ASTRA Gherla, pr. Ioan Morar, soția scriitorului Vasile Avram, doamna Felicia Avram, precum și alți oameni de cultură.

Sâmbătă, 22 septembrie 2018, va avea loc susținerea în plen a lucrărilor Colocviilor de la Nicula, manifestare care adună numeroși oameni de cultură și spiritualitate din întreaga țară, printre care: prof. univ. dr. Virgil Nistru Țigănuș, prof. dr. Florin Bengean, scriitorul Valentin Marica, jurnalistul Ion Onuc Nemeș, pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae, pr. drd. Maxim Morariu, pr. drd. Emanuel Cășvean, pr. drd. Cătălin Varga, pr. drd. Grigore-Toma Someșan, pr. Fabian Seiche și alții.

Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, manifestarea cu caracter spiritual și literar are ca principal scop “comunicarea cu personalitățile pe care poiana cu brândușe și pământul sfințit al grădinii Maicii Domnului le-a îmbrățișat pentru blânda odihnă, până la marele semnal al deșteptării. Ei s-au dus dintre noi mai degrabă, dar au atâtea să ne spună și sunt neliniștiți dacă nu îi vom asculta. Iar noi vom rămâne mult prea săraci dacă nu le primim darul oferit.”, după cum amintește pr. Ioan Morar, organizatorul Colocviilor.

Photo Credit: Darius Echim

Ultimele articole

Evanghelia zilei

Evanghelia zilei

Ev. Ioan 10, 9-16 Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul...

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Probabil cea  mai frecventă descriere care i se asociază Sfântului Apostol Andrei în imnografia sărbătorii este „cel întâi chemat”, care indică două elemente importante – o chemare, ce presupune o inițiativă străină de cel în cauză, în acest caz din partea lui...

Pe urma paşilor Tăi, Iisuse | Olga Greceanu – (Betleem)

Pe urma paşilor Tăi, Iisuse | Olga Greceanu – (Betleem)

Cărțile publicate sau rămase în manuscris ale Olgăi Greceanu copleșesc prin cuprinderea și valoarea lor. A scris mii de pagini, o parte din lucrări fiind distruse în bombardamentul avioanelor germane de la 1945, o altă parte fiind confiscată de regimul comunist. În...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Apostol...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Hășdate, județul...