Cu ocazia aniversării a 27 de ani de la înființarea postului de radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, fiind printre cei care îl ascultă frecvent și îi apreciază emisiunile, transmitem felicitările noastre tuturor celor care, prin muncă, prin creativitate și efort neostoit, au contribuit la înființarea și dezvoltarea lui, precum și tuturor redactorilor și realizatorilor de emisiuni care fac ca Radio Renașterea să transmită zi de zi, pe calea undelor, atâtea mesaje, știri și interviuri despre oameni și Biserică, împlinind o misiune atât de importantă în slujba comunității.
Așadar, la acest moment de sărbătoare și de recunoștință, vă mulțumim tuturor celor care, prin străduință și credință, aduceți, într-adevăr, bucurie, lumină și binecuvântare în casele și în inimile ascultătorilor care, de aproape trei decenii, găsesc în glasul Radio Renașterea un sprijin pentru minte și pentru suflet. Emisiunile dumneavoastră devin o punte de comuniune și de bucurie între oameni și Biserică.
La mulți ani, Radio Renașterea!
Cu aleasă considerație,
Colonel Clițan Sebastian
Inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj






