Comemorarea voievodului Mihai Viteazul la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda

de | aug. 9, 2015 | Actualitatea religioasă

Mitropolitul Clujului s-a arătat îngrijorat de situația creștinilor din lumea contemporană. Prezent la comemorarea voievodului Mihai Viteazul de la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda, ierarhul a tras un semnal de alarmă, asupra miilor de creștini din lume ce mor pentru credință. Asemeni lor, apărător al credinței strămoșești, a fost și domnitorul Mihai Viteazul, ce a fost educat de mama sa în spiritul tradiției creștine. Și noi suntem chemați să ținem la credința creștină, ce stă la baza civilizației europene, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei:

Sute de clujeni și turdeni s-au rugat duminică, 9 august 2015, la Mănăstirea Mihai Vodă, alături de Mitropolitul Clujului, pentru lumea creștină și pentru domnitorul Mihai Viteazul. Aceștia au luat parte, alături de oficialități locale și județene, la manifestările de comemorare a voievodului Mihai Viteazul, organizate cu prilejul împlinirii a 414 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la ora 9:00, pe altarul de vară din 2curtea mănăstirii, iar alături de Ierarh a slujit un sobor de 30 de preoți și diaconi. Răspunsurile la slujbă au fost date corul Teofilos din Turda, dirijor de părintele Sebastian Zăhan. Cu toții au luat parte la finalul liturghiei, la slujba de parastas oficiată în fața mausoleului din fața așezământului monahal. Cei prezenți au putut rememora un episod din istorie prezentat în cadrul unei scenete ce i-a adus în prim plan pe voievodul Mihai Viteazul, vlădica Ioan de la Prislop și pe Baba Novac, căpetenia de legendă a domnitorului. Manifestarea comemorativă a continuat cu ceremonia de depunere a jerbelor și coroanelor de flori la mausoleu și s-a încheiat cu defilarea gărzii militare a garnizoanei din Turda.

Mănăstirea „Mihai Vodă” este construită pe locul unde a fost asasinat, în anul 1601, primul unificator al celor trei ţări româneşti. Ea a fost destinată săvârşirii de slujbe şi rugăciuni neîncetate pentru pomenirea marelui voievod. Aşezământul monahal este o copie arhitecturală şi reprezintă o restaurare a demnităţii vechii mănăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti.

Ultimele articole

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Poetul Traian Dorz: „Spun multora dintre cei care mi-au adus și mi-au arătat încercările lor poetice, că, pentru a scrie ceva care să miște și să rămână, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult - și, mai ales,...

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, miercuri, 2 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca. Cu prilejul hramului...

Au debutat evenmentele dedicate centenarului Protopopiatului Huedin

Au debutat evenmentele dedicate centenarului Protopopiatului Huedin

Manifestările dedicate centenarului Protopopiatului Huedin au debutat duminică, 30 ianuarie 2022, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, hramul paraclisului din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin. Cu acestă ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie...