Suferința celorlalți – în special a celor dragi, nefiind însă excluse și alte persoane – produce adesea ecouri, reverberații, în propria noastră ființă, astfel încât suferința lor – desigur la o scară și cu o intensitate mult mai reduse – devine și suferința noastră.
Este vorba, în esență, de o experiență care ne prezintă pe noi oamenii ca luând parte la suferința altuia, la considerarea acesteia din urmă ca fiind și a noastră și, mai mult decât atât, ne descoperă o experiență ce ne îndeamnă la asumarea și, eventual, calmarea și ușurarea ei. Din această perspectivă, deducem că propriu compasiunii este nu numai faptul că ne doare instinctiv sufletul pentru persoana aflată în suferință, ci și aceea că încercăm pe cât ne stă în putință să facem ceva concret pentru cel sau cea care se confruntă cu aceasta.
O primă concluzie ar fi aceea că, atunci când te identifici, te faci părtaș la suferința celuilalt, te implici activ, ceea ce denotă o formă de filantropie, o punere în practică a iubirii milostive față de aproapele.
Ce ne spune Biblia despre compasiune? Unde găsim izvorul ei în cărțile Scripturii? Cum o punem în practică și de ce este una dintre trăsăturile fundamentale ale unui bun creștin? Răspunsul la aceste întrebări încercăm să îl identificăm împreună cu dr. Gabriel Noje, invitatul permanent în cadrul emisiunii „Cultură, morală, societate”.
Numai bine!
