COMUNICAT DE PRESĂ privind Ședința anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

de | ian. 30, 2023

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Iustin, Eiscopul Maramureşului şi Sătmarului, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, care a analizat întreaga activitate a eparhiei pe anul 2022, sub aspect economic, administrativ, cultural, patrimonial, social-filantropic, teologic-educaţional, canonico-juridic şi monahal. Ziua a început cu săvârșirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, urmată de slujba de Te-Deum, după care Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a condus ședinţa Consiliului Eparhial, iar apoi s-au desfăşurat lucrările în plen ale Adunării Eparhiale în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.

Din rapoartele prezentate de consilierii şi inspectorii de resort, vă aducem spre informare următoarele:

COMUNICAT DE PRESĂ privind Ședința anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și SătmaruluiEpiscopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare, are un număr de 522.480 de credincioşi, 360.425  în Maramureș și 162.055 în Satu Mare, care sunt arondaţi la 83 de parohii urbane şi 383 de parohii rurale, cu 28 de filii, deservite de 575 de clerici şi alţi 18 preoţi caritativi, care activează în spitale, penitenciare sau instituţii ce aparţin de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, în cuprinsul eparhiei noastre există viaţă monahală în 30 de mănăstiri şi 11 schituri, în care viețuiesc 160 de monahi și monahii, precum și ucenici. În anul 2022 au fost hirotoniţi întru preot şi diacon un număr de 20 clerici, 128 clerici şi personalităţi din rândul mirenilor au fost distinşi pentru activitatea lor în folosul Bisericii neamului nostru românesc, s-au pensionat un număr de 14 preoţi, iar 5 preoţi au fost sancţionaţi disciplinar.

În plan cultural, amintim apariţia, în editura eparhială sau în alte edituri, a șase titluri de carte. Tot la activitatea editorială, la nivel eparhial, au apărut șapte titluri de reviste eparhiale, teologice şi parohiale şi un supliment de spiritualitate ortodoxă în colaborare cu săptămânalul ”Gazeta de Maramureş”. În Editura Episcpiei Maramureşului şi Sătmarului, cu ocazia Anului Omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi mai ales pentru folosul credincioşilor din Eparhie, împlinindu-se șase ani de la alegerea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Întâistătător al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a fost editată o CARTE DE RUGĂCIUNI pentru tot folosul duhovnicesc şi de suflet mântuitor.

În anul 2022 s-au continuat lucrările la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, efecuându-se finisaje exterioare la cota + 48 m, turnarea diafragmei de beton armat de la cota zero la cota + 4,50 m pe pereţii exteriori, continuarea picturii interioare până la baza cupolei centrale, lucrări de instalaţii electrice şi pentru apele pluviale.

„Evenimentul anului 2022” în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a avut loc în data de 10 iulie, când a fost inaugurat Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmaţiei, ca aurmare a amplelor lucrări de reabilitare desfăşurate sub directa supraveghere a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, rezultând lucrări de foarte bună calitate. Astfel, Episcopia a mărit zetrea patrimoniului cultural al municipiului Sighetu Marmaţiei, al judeţului Maramureş, al Transilvaniei şi al ţării s-a îmbogăţit cu o clădire de mare valoare, o bijuterie arhitecturală, a cărei destinaţie finală rămâne eminamente culturală. În cadrul Palatului funcţionează 8 săli de expoziţii, o sală pentru reuniuni culturale, inclusiv de traducere simultană în mai multe limbi, o sală festivă multifuncţională „Episcop Dr. Vasile Stan”. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului a primit Palatul prin procedura de retrocedare, după multe demersuri, având documente de proprietate, şi a promovat un proiect deosebit, în valoare de peste 4,5 milioane de euro, redându-i această nouă faţă.

Pe cuprinsul eparhiei noastre sunt în construcție 44 de biserici, un număr de 21 şantiere de pictură bisericească, în conformitate cu Regulamentul Comisiei de Pictură Bisericească, iar la o biserică monument-istoric se efectuează lucrări de restaurare, reabilitare (biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Şomcuta Mare). În luna noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a prezidat întâlnirea cu responsabilii de monumente istorice și cu muzeografii, în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, la care au participat domnul Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru sectorul sacru și pictură bisericească, Pr. Călin Iosip, muzeograf, şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, precum și alți responsabili și reprezentanți de instituţii judeţene cu atribuţii în domniul restaurării şi reabilitării construcţiilor monumente istorice. În urma întâlnirii s-a încheiat un parteneriat între Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş pentru o mai bună obsevare stării monumentelor istorice şi restaurării lor.

În cadrul Anului Omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului și Anul comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simion Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ în Patriarhia Română s-a deschis expoziția deCOMUNICAT DE PRESĂ privind Ședința anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului icoane „Chipuri din veac în veci”, ediţia a VI-a, în cadrul căreia au fost expuse icoane ale pictorilor care activează în Episcopia noastră. La propunerea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, a fost pictată Icoana Anului Omagial intitulată „Maica Domnului – ocrotitoarea creştinilor rugători”, realizată de către pictorul bisericesc Gabriel Solomon.

Anul 2022 a fost un an care ne-a oferit prilejul să ducem mai departe purtarea noastră de grijă față de semenii noştri aflaţi în situaţii sociale precare și să ne manifestăm faptele milei creștine, întăriţi în convingerea că orice act de milostenie făcut către unul dintre semenii noştri este primit şi răsplătit de Dumnezeu. Anul 2022 a fost marcat de izbucnirea războiului în Ucraina. În contextul conflictului armat, criza refugiaților și problemele sociale din țara vecină s-au simțit și la granița nord-vestică a țării noastre. Episcopia Maramureșului și Sătmarului  a fost de la început un important pion de sprijin și intervenție pentru refugiați și autorități. Voluntarii Episcopiei aflați la cele 2 puncte de trecere a frontierei, Sighet și Halmeu, au oferit servicii medicale, de consiliere, orientare și de traducere unui număr de aprox. 50.000 refugiați. De asemenea, acestora le-a fost oferită hrană caldă în valoare de 236.538 RON. Din cele  două centre (Baia Mare și Halmeu) înființate pentru colectarea alimentelor, a produselor de igienă și îmbrăcăminte, au pornit spre diferite localități din Ucraina aproximativ 25 de transporturi în valoare de 902.277 RON.

Au fost sprijinite Centrele care au cazat ucraineni, realizându-se 57 de transporturi pe teritoriul țării noastre, având o valoare de 253.653 RON. A avut loc și o campanie de strângere de fonduri bănești cu care să fie susținute toate acțiunile care au avut beneficiari pe refugiații ucraineni. Valoarea totală a campaniei a fost de 215.436 RON. La toate aceste acțiuni s-au implicat mai mult de 800 voluntari sub binecuvântarea Preasfințitului Iustin.

De asemenea, Episcopia noastră desfășoară, prin protopopiate și parohii, în fiecare an, câteva proiecte sociale cu caracter permanent:

      Proiectul „Construiește o casă, zidește suflete”, proiect în cadrul căruia au fost realizate sau reparate case pentru 46 de beneficiari, având un cost total pe cele 8 protopopiate de 329.756 RON, iar 5 case au fost sfinţite şi predate, la Răteşti, Socond şi Hurezu Mare.

      Proiectul „Ghiozdanul micuțului creștin”, prin care au fost oferite ghiozdane şi rechizite în valoare de 121.350 RON pentru un număr de 854 elevi;

      Proiectul „Îmbracă un copil de Sfintele Sărbători de Paști”, din care au beneficiat 1.158 de copii şi adulţi, reprezentând haine și alimente în valoare de 161.133 RON;

      Proiectul „Oferă un dar de Sărbătorile Nașterii Domnului”, prin care s-au acordat cadouri care au constat în alimente, bani și haine, în valoare de 576.675 RON, de care au beneficiat un număr de 8.262 de persoane.

      Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului este partener în cadrul proiectului „Biserica alături de comunităţile marginalizate din teritoriul GAL Mara-Gutâi”.  Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt 260 de persoane, dintre care 60 de persoane vârstnice, 130 de adulţi şi 70 de copii. Au fost oferite peste 3.500 de porții de hrană gătită, însemnând ciorbă, fel de bază și desert, în valoare totală de peste 20.000 euro. Au fost distribuite 100 cărți de rugăciuni și 100 de icoane.

De toate activitățile și proiectele desfășurate de către Episcopia noastră au beneficiat un număr de 77.355 persoane, iar totalul tuturor activităţilor sectorului social-filantropic însumează valoarea de 8.007.119,71 RON. În ce priveşte activitatea catehetică din Eparhie în anul calendaristic 2022 au avut loc 74 de tabere şi şcoli de vară, în care au luat parte 6.052 de tineri participanţi.

Un eveniment inedit şi de excepţie în ce priveşte activitatea cu tinerii s-a desfăşurat în perioada 21-23 august 2022 la Huta-Certeze, sub genericul „Satele Unite ale Maramureşului şi Sătmarului”, la care au participat 1.000 de tineri din cele două judeţe ale Eparhiei. Cei 1.000 de tineri din Satu Mare şi Maramureş au călătorit cu căruţele şi călare, pe un traseu ce a început de la Mănăstirea Scărişoara Nouă până la Huta Certeze, pentru judeţul Satu Mare, şi de la Catedrala Episcopală Sfânta Treime” din Baia Mare, prin Maramureş, care au ajuns tot la Huta Certeze, unde au avut loc o întâlnire duhovnicească, o masă simbolică cu o pâine de 250 kg, record naţional, din care au mâncat toţi participanţii,  o întâlnire cu Părintele Constatin Necula şi Mihail Neamţu şi un spectacol folcloric cu artişti maramureşeni şi sătmăreni. Invitatul special al evenimentului a fost Corul de copii al Parohiei Ireşti din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, care a încântat pe tineri cu cântecele interpretate.

În cursul anului 2022 au fost săvârșite următoarele servicii religioase în Eparhia noastră: Botezuri – 3.510; Cununii – 2.065; Înmormântări – 5.560. Scăderea demografică: cu 2.050 mai puține botezuri decât înmormântări.

Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei noastre, înfiinţat de Pr. Prof. Drd. Adrian Dobreanu şi condus de Florian Vois, a desfășurat în anul 2022 o bogată activitate, dând răspunsurile la 78 de slujbe arhierești. De asemenea, a realizat 3 proiecte muzicale (înregistrări audio și videoclipuri), precum și alte activități misionare. Toate acestea au însumat un număr de 127 de activități misionare.

În anul 2022, de sărbătoarea Învierii Domnului, a fost adusă pentru a treisprezecea oară Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, prin bunăvoinţa domnului ing. Mircea Leţiu, fost membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei noastre. La toate acestea, adăugăm participarea ierarhilor noștri la slujbele de târnosire şi resfinţire de biserici, săvârşite de Preasfinţitul Părinte Iustin şi Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, precum şi participarea la diferite manifestări cultural-religioase. Pentru toate binefacerile revărsate asupra Eparhiei noastre se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu, îndreptându-ne gândurile de preţuire către preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre strămoşeşti.

În contextul Anului Omagial rugăciunii în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a efectuat două vizite la comunitatea de români din Statele Unite şi Canada, în luna mai a.c., la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, care a întors vizita arhierească făcută de delegaţia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, venind acasă în ţara de baştină, România. Cu această ocazie, duminică,24 iulie 2022, au oficiat împreună Sfânta Liturghie Arhierească, în sobor de 10 preoţi şi 4 diaconi, la Mănăstirea Bârsana, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae a distins-o pe maica stareţă Filofteia Oltean cu „Crucea Mitropolitană Americană”, pentru că a donat, împreună cu Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, 60.000 bucăţi de şindrilă (5 tone) pentru acoperirea bisericii de lemn din Caracas, Venezuela, construită de maramureşeni.

Tot în contextul vizitei în România, slujirea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae al celor două Americi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în sobor cu foştii colegi de la Facultatea de Teologie din Sibiu, promoţia 1992, cu ocazia întâlnirii de 30 de ani de la absolvire. În cadrul slujirilor în afara ţării se situează şi vizita la comunitatea de români din Courtneuve, Paris, Franţa, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Centrale şi Meridionale şi a părintelui paroh Mircea Filip, în 29 ianuarie 2022, la târnosirea bisericii „Sfinţii Trei Ierahi” a acestei parohii, în sobor de Arhierei, şi oficierea Sfintei Liturghii cu ocazia hramului de a doua zi, tot în sobor de Arhierei.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

Mai multe poze aici:

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

În duminica a 17-a după Rusalii, 18 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Soborul slujitor...