Comunicat: Slujbe de mulțumire în toate bisericile, la 164 de ani de la Unirea Principatelor Române

de | ian. 20, 2023

La aniversarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, vor fi oficiate slujbe de mulțumire în toate bisericile din Patriarhia Română și vor fi pomeniți cei care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat.

Patriarhia Română transmite un comunicat de presă cu programul evenimentelor pe care le organizează cu acest prilej.


Unirea Principatelor Române – Sărbătoare Naţională

Cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță următorul program prin care punctează aniversar acest important eveniment:

Marţi, 24 ianuarie 2023, în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te-Deum în Catedrala Patriarhală, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.

După încheierea transmisiunii slujbei, Televiziunea TRINITAS va difuza comunicările științifice ale Academiei Române şi Patriarhiei Române privind Unirea Principatelor Române, comunicări înregistrate în ziua de joi, 19 ianuarie 2023, la Palatul Patriarhiei.

În ziua de 24 ianuarie 2023, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
2025 a fost declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

2025 a fost declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

Camera deputaților a adoptat marți un proiect de lege prin care anul 2025 a fost declarat la nivel național Anul Centenar al Patriarhiei Române. Proiectul a fost conceput în contextul în care, în 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoașterea...

CTP – Mai mulți pensionari au dreptul la abonament gratuit

CTP – Mai mulți pensionari au dreptul la abonament gratuit

Primăria Municipului Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A  anunţă ca s-au  majorat plafoanele  de la care pensionarii au dreptul la abonament gratuit și invită pensionarii, persoanele peste 70 de ani si cetatenii de onoare la Centrele de vanzare...

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Cu ocazia meciului de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si Rapid Bucuresti, care se va desfasura in 10 Februarie 2024, de la ora 21:15, pe stadionul „Dr. Constantin Radulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca in ziua meciului vor...