Comuniune în slujire, în parohia ortodoxă Bologa

de | sept. 24, 2016

Clericii ce fac parte din Cercul preoţesc Poieni, coordonați de pr. Cosmin Copaciu, s-au întâlnit joi, 22 septembrie 2016, în ședință în Parohia Ortodoxă Bologa, Protopopiatul Huedin.

Întâlnirea a debutat cu oficierea slujbei Vecerniei, la care au luat parte preoţii Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, Florin Nicoară dinparohia Bologa, Cosmin Copaciu din parohia Poieni, Narcis Rus din parohia Tranişu, Florin Şomlea din parohia Morlaca, Florin Mereu din parohia Rogojel, Ioan Apostol din parohia Vişagu și Ovidiu Coman din parohia Brăişoru. Au luat parte la slujbă și un număr mare de credincioși din Bologa, ce au venit să se roage lui Dumnezeu pentru binele comunității lor, dar și a acestei țări.

După terminarea Vecerniei, părintele paroh Florin Nicoară a susţinut o scurtă meditaţie cu referire la Sfânta Împărtăşanie. Au luat apoi cuvântul părintele protopop Dan Lupuţan, care a subliniat importanţa cercurilor preoţeşti în formarea continuă a clerului, dar şi a credincioşilor, precum şi părintele Cosmin Copaciu, coordonatorul cercului preoţesc. A urmat o şedinţă administrativă, în cadrul căreia s-au dezbătut mai multe subiecte de pastoraţie contemporană.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...