Comuniune în slujire, în parohia ortodoxă Bologa

de | sept. 24, 2016

Clericii ce fac parte din Cercul preoţesc Poieni, coordonați de pr. Cosmin Copaciu, s-au întâlnit joi, 22 septembrie 2016, în ședință în Parohia Ortodoxă Bologa, Protopopiatul Huedin.

Întâlnirea a debutat cu oficierea slujbei Vecerniei, la care au luat parte preoţii Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, Florin Nicoară dinparohia Bologa, Cosmin Copaciu din parohia Poieni, Narcis Rus din parohia Tranişu, Florin Şomlea din parohia Morlaca, Florin Mereu din parohia Rogojel, Ioan Apostol din parohia Vişagu și Ovidiu Coman din parohia Brăişoru. Au luat parte la slujbă și un număr mare de credincioși din Bologa, ce au venit să se roage lui Dumnezeu pentru binele comunității lor, dar și a acestei țări.

După terminarea Vecerniei, părintele paroh Florin Nicoară a susţinut o scurtă meditaţie cu referire la Sfânta Împărtăşanie. Au luat apoi cuvântul părintele protopop Dan Lupuţan, care a subliniat importanţa cercurilor preoţeşti în formarea continuă a clerului, dar şi a credincioşilor, precum şi părintele Cosmin Copaciu, coordonatorul cercului preoţesc. A urmat o şedinţă administrativă, în cadrul căreia s-au dezbătut mai multe subiecte de pastoraţie contemporană.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca își va sărbători sâmbătă, 02 februarie hramul. Prăznuirea va debuta în seara ajunului sărbătorii, prin oficierea slujbei Vecerniei celei mari cu Litie și programul de spovedanie pentru credincioșii care vor să...