Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru Andrei Fagea

de | apr. 12, 2016 | Actualitatea religioasă

Locuitorii Municipiului Dej s-au unit pentru o cauză nobilă și anume redarea speranței la o viață normală a unui băiețel de 4 ani bolnav de epilepsie.

Sala Sporturilor din Dej, a fost plină luni seara de oamenii cu suflet mare, veniți să ofere ajutorul lor pentru însănătoșirea lui Andrei Fagea. Acesta are nevoie urgentă de 42 000 de euro pentru o intervenție chirurgicală la un spital din Franța, care l-ar putea scăpa de această boală cumplită de care suferă.

Concertul caritabil de pricesne, organizat de Protopopiatul Dej, Asociația Filantropia Ortodoxă Dej și Asociația Marsala Life, a debutat la ora 18:00, iar pe scenă au urcat în aplauzele publicului interpreții Cornelia Goția, Părintele Marius Ciprian Pop și Părintele Cristian Pomohaci. Printre invitați s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care le-a adresat celor prezenți în sală   un cuvânt de binecuvântare, îndemnându-i să continue astfel de fapte bune spre ajutorarea celor nevoiași, bolnavi și singuri.

În urma concertului caritabil s-a reușit, prin donațiile făcute, să se strângă suma de 27500 lei. Nădăjduim ca pe lângă această sumă de bani, rugăciunile tuturor celor prezenți, înălțate către Preamilostivul Dumnezeu, să întărească familia încercată și lui Andrei să-i dăruiască sănătate, a declarat pentru radio Renașterea, protopopul Dejului, Părintele Ioan Buftea.

Ultimele articole

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...