Concert Caritabil Filantropia Dej

de | mart. 31, 2018 | Activități parohiale

Grupul artistic Brio Sonores a concertat în Ajunul Floriilor la Dej, în cadrul unui eveniment cu caracter caritabil.

Concertul din Sala Sporturilor – organizat de către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, Asociația „Mereu Împreună“și Asociația Filantropia Ortodoxă Dej în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej a avut ca scop strângerea de fonduri pentru o familie din Dej care a rămas fără casă în urma unui incendiu petrecut la sfârșitul lunii februarie.

În debutul concertului o tânără speranță a muzicii românești, Karyna Pintea (11 ani, Bistrița) a interpretat într-un mod special melodia ”Eminescu (să ne judece)”, iar apoi Corala Osana din Beclean – cu cele 18 voci minunate ale sale – a încântat mulțimea din sală cu cântări bisericești potrivite pentru această perioadă a Postului Mare.

Grupul artistic Brio Sonores a fost înfiinţat în anul 2009 în cadrul Seminarului Teologic ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni. Conceput inițial ca un cor bisericesc, grupul – care pe parcursul anilor și-a schimbat componența – este format acum din cinci membri: Valeriu Moruz, Dumitru Mîțu, Mihai Gandraman, Veaceslav Timofti și Vitalie Maciunschi. Numele grupului a fost ales după alăturarea a doi termeni muzicali, „brio“ (n.r. – „strălucitor“) şi „sonores“ (n.r. – „sunet“).

Trupa abordează genul pop-opera în cadrul căruia muzica clasică este cântată cu nuanţe de estradă, iar cea uşoară cu voce de operă.

Text și foto: Asociația Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca, filiala Dej

Ultimele articole

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii...

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Cu ocazia prăznurii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sute de credincioși din Dej au participat la Sf Litughie în Parohia Sf. Ier. Nectarie. Răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța dirijată de Arhid. Iulian Dumitru. Cuvântul de învățătură a fost...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...