Concert caritabil la Cluj-Napoca, pentru comunitățile ortodoxe din Africa

de | nov. 13, 2019

Asociaţia „Sfânta Elisabeta Feodorovna” organizează luni, 18 noiembrie 2019, un concert caritabil, intitulat „Zâmbet pentru Africa”. Evenimentul, în cadrul căruia cei prezenți se vor putea bucura de muzică religioasă și populară, va debuta la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.

Concert caritabil la Cluj-Napoca, pentru comunitățile ortodoxe din AfricaVor concerta: Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica„ al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, Grupul Folcloric „Zestrea Ardealului” și Marius Ciprian Pop. De asemenea, vor lua cuvântul: Pr. Cristian Sonea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, cel care a efectuat numeroase vizite în comunitățile creștin-ortodoxe de pe continentul african, Irina Enea, coordonator al voluntarilor care au desfăşurat misiune din Africa şi preotul Dinu Criste. Fondurile obţinute în urma concertului care va fi prezentat de Elisabeta Guzu și Grigore Sâmboan vor fi utilizate pentru susţinerea copiilor din comunităţile rurale din Uganda – Africa.

Demersul Asociaţiei „Sfânta Elisabeta Feodorovna” vine după ce  în vara acestui an trei  tineri din Cluj-Napoca au desfăşurat timp de două luni o misiune de voluntariat în Uganda, unde s-au axat, în principal, pe ajutorarea copiilor orfani şi a celor din comunităţile rurale, aflate la limita subzistenţei. Banii care se vor aduna în urma concertului, vor fi utilizaţi pentru a continua acţiunea misionară în Africa şi a se cumpăra, în principal, alimente, paturi pentru copii, medicamente şi produse pentru îngrijirea medicală, materiale pentru activităţile sportive şi educative, realizate cu copiii orfani şi cei din comunitate.

Biletele se găsesc la: Agenţia de Bilete a Casei de Cultură a Studenţilor, Cinematograful Florin Piersic, Librăria Humanitas, Librăriile Cărtureşti (Iulius Mall şi Platinia) şi pe eventbook.ro.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu autoarea Camelia Sîncrăian Pop, vă invită sâmbătă, 5 noiembrie 2022, începând cu ora 12, la lansarea cărții „Transilvania tainică...

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească două spectacole pline de aventuri, întorsături neașteptate și învățăminte. Este vorba de „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” (sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11) și...

Concert de Luminație în Cimitirul Central din Cluj-Napoca

Concert de Luminație în Cimitirul Central din Cluj-Napoca

Concertul de Luminație, organizat de Scena Urbană, revine LIVE CU PUBLIC, în Cimitirul Central Pentru prima dată din anul 2019, publicul va putea participa la spectacolul organizat de Luminație, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca (intrarea dinspre strada Avram...