Concert caritabil pentru construirea Așezământului de copii „Sfânta Sofia” din Parohia Cornești

de | apr. 13, 2022

Parohia Ortodoxă Cornești, din Protopopiatul Huedin, județul Cluj, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a organizat concertul caritabil de pricesne „Pași spre Înviere”, având că scop strângerea de fonduri pentru construirea Așezământului de copii „Sfânta Sofia” din cadrul parohiei.

Concertul caritabil a avut loc marți, 12 aprilie 2022, de la ora 17:00, în biserica parohiei, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a felicitat organizatorii pentru inițiativă.

Concertul de pricesne a fost susținut de mai multe grupuri corale si mai mulți interpreți de muzică populară, printre care: părintele Marius Ciprian Pop, Veta Biriș, Oana Bozga-Pintea, Maria Mihali, Oana Matei, Anuța Motofelea, Virginia Irimus, Iulia Ioana Vlad, Florentina Vlad, Bogdan Toma, Teodora Martin și grupul „Agapi”, Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de arhid. Adrian Dobreanu, și Corala „Sfântul Pantelimon” a Parohiei Cornești, dirijată de preotul paroh Dănuț-Gheorghe Pintea.

Evenimentul a fost prezentat și moderat de interpreta de muzică populară Oana Bozga-Pintea.

Un nou așezământ social pentru copii

Inițiativa construirii Așezământului de copii „Sfânta Sofia” îi aparține preotului paroh Dănuț-Gheorghe Pintea și se dorește a fi o șansă la educație și la o viață normală pentru 25 de copii defavorizați.

Piata de temelia a viitorului așezământ social a fost pusă în data de 10 august 2021, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Așezământul va fi ocrotit de Sfânta Muceniță Sofia și de cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis și Agapis.

Pentru sprijinirea acestui proiect se pot face donații la Biserică din Parohia Ortodoxă Cornești și/sau în contul parohiei (CUI 13592427) deschis la Banca Românească RO65 BRMA 0130 0134 3460 0000.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Nicolae Boca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean...