Concert de cântece religioase, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la parohia „Nașterea Domnlui” din Cluj

de | sept. 18, 2017

La Parohia Ortdoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, unde este preot paroh Nicolae Buda, duminică, 17 septembrie 2017, credincioșii s-au bucurat de un emoționant concert de cântece religioase, a transmis pentru radio Renașterea, Marilena Asănică.

Cei care au dat strălucire acestei zile au fost 5 copii din parohie care, la priceasnă, au cântat cu emoție și cu vocile lor curate Măicuței Sfinte, Mântuitorului și bineînțeles tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie care, ca în fiecare duminică, și de această dată, au umplut Sfântul Locaș, devenit neîncăpător.

Nimic nu aduce mai multă bucurie și duioșie decât să-i vezi pe copii că merg spre Hristos, așezând la picioarele crucii Sale, cu nevinovăția lor, o părticică din darul primit, acela de a cânta, în primul rând Celui Care le-a dat viață și talanți din destul. Așa că, fiecare dintre cele 5 fetițe, Mireia Cadiș, Sara Negrea, Sara Szabo, Sara și Maria Taloș, au urcat pe solee și au adus lacrimi în ochii multor credincioși pentru că doar sufletele de copii pot să înduioșeze și să încălzească inimile făcându-le izvor de iubire revărsată peste toată creația lui Dumnezeu. Și rugăciunile Sfintei Liturghii s-au continuat frumos prin glasurile gingașe ale acestor copii, iar pacea lui Hristos a coborât peste întreaga biserică, pentru că s-a împlinit Cuvântul Lui acela de a-I aduce la El pe cei mici, pentru a crește în cinste, ”drept învâțând Cuvântul adevărului Său”.

Pentru a le aduce și noi o bucurie, cele cinci fetițe au fost felicitate de părintele Ciprian Taloș care, împreună cu părintele Nicoale Buda le-au dăruit icoane și cărți religioase.

A fost o zi deosebită, cu emoție și bucurie pentru toți, mari și mici, pentru că, mâna nevăzută a lui Dumnezeu, a îndreptat pașii tuturor spre biserică și astăzi, chemați parcă mai cu drag să vadă cum. din părinți credincioși, odrăslesc mlădițe tinere care urmează pilda  celor care i-au crescut cu iubire de Hristos și de Maica Sfântă.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

În Duminica a V-a după Rusalii, Parohia Ortodoxă Batin din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu păstorul lor sufletesc, au organizat și hramul bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În prezența...

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

În Duminica a V-a după Rusalii în Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a sfințit un clopot de 70 de kg. Invitat special la acest eveniment, Protopopul de Beclean Pr....

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

În fiecare an în perioada verii, Parohia Ortodoxă Berchieșu, protopopiatul Turda, are bucuria de a primi un grup de turiști din toate colţurile lumii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania, fiind pentru a opta oară în mijlocul nostru, prin bunăvoinţa...

Instalarea Preotului Mihai Bodnariuc, ca paroh al Parohiei Codor

Instalarea Preotului Mihai Bodnariuc, ca paroh al Parohiei Codor

În Parohia Codor, Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel de un sobor de preoți avându-l în frunte pe Protopopul  de Dej, Pr. Ioan Buftea. După citirea pericopei evanghelice, cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr....

Cerc preoţesc în Parohia Leşu II

Cerc preoţesc în Parohia Leşu II

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Leşu II din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în prezenţa a...