Concert de colinde al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la alte facultăți clujene, la Catedrala Mitropolitană

de | dec. 15, 2022

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, joi seara, 15 decembrie 2022, după slujba Vecerniei, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de la alte facultăți clujene au susținut un concert de colinde din repertoriul coral și tradițional românesc.

Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Concertul a fost susținut de Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu;  de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al instituției de învățământ teologic clujean, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, precum și de Corul mixt „Oremus”, compus din studenți și studente de la facultatea de teologie și de la alte facultăți clujene, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

La final, Părintele Mitropolit Andrei le-a mulțumit studenților pentru colind și le-a adresat un scurt cuvânt duhovnicesc.

 

Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de studentul senator al facultății, Ștefan Ramba.

Din program au făcut parte colinde tradiţionale, prelucrări corale şi lucrări semnate de I.D. Chirescu, Gheorghe Danga, Timotei Popovici, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Radu Antofie, Alexandru Pașcanu și alții.

Studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă și-au colindat ierarhii

După concertul din Catedrală, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în frunte cu arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ, i-au colindat pe cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, ambii fiind cadre universitare ale facultății.

Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2023.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Comunitatea Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut parte de o seară culturală cu totul specială, joi, 30 iunie 2016, cu ocazia conferinței cu tema „Recitindu-l pe Eminescu” susținută de prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității...

Generalul Grigore Bălan – Eroul Dezrobirii Ardealului

Generalul Grigore Bălan – Eroul Dezrobirii Ardealului

Miercuri, 29 iunie, în localitatea Blăjenii de Sus, comuna Sintereag ,din judeţul Bistriţa-Năsăud, s-au desfăşurat o serie de manifestări dedicate memoriei generalului erou Grigore Bălan, născut în localitate. Prezent la aceste manifestări a fost și Mitropolitul...

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Joi, 30 iunie 2016, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Mănăstirea maramureșeană Bârsana și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a început la ora 9, fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înalpreasfințitul...