Concert de colinde al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la alte facultăți clujene, la Catedrala Mitropolitană

de | dec. 15, 2022 | Actualitatea religioasă

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, joi seara, 15 decembrie 2022, după slujba Vecerniei, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de la alte facultăți clujene au susținut un concert de colinde din repertoriul coral și tradițional românesc.

Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Concertul a fost susținut de Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu;  de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al instituției de învățământ teologic clujean, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, precum și de Corul mixt „Oremus”, compus din studenți și studente de la facultatea de teologie și de la alte facultăți clujene, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

La final, Părintele Mitropolit Andrei le-a mulțumit studenților pentru colind și le-a adresat un scurt cuvânt duhovnicesc.

 

Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de studentul senator al facultății, Ștefan Ramba.

Din program au făcut parte colinde tradiţionale, prelucrări corale şi lucrări semnate de I.D. Chirescu, Gheorghe Danga, Timotei Popovici, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Radu Antofie, Alexandru Pașcanu și alții.

Studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă și-au colindat ierarhii

După concertul din Catedrală, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în frunte cu arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ, i-au colindat pe cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, ambii fiind cadre universitare ale facultății.

Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2023.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Ioan Botezătorul și Hristos

Ioan Botezătorul și Hristos

Text și context Fiecare relatare evanghelică își are începutul ei specific. Interesant este faptul că în vreme ce Matei insistă asupra genealogiei Mântuitorului, iar Luca explică lui Teofil de ce a fost nevoie de o relatare suplimentară a activității Sale pământești,...

Agenda ierarhilor în prima zi a Anului Nou 2022

Agenda ierarhilor în prima zi a Anului Nou 2022

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, în prima zi a Anului Nou, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program:...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....