Concert de colinde, în biserica parohiei clujene „Întâmpinarea Domnului”

de | dec. 17, 2019

Elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca au susținut duminică 15 Ianuarie 2019, în biserica parohiei „Întâmpinarea Domnului” din oraș, un concert de colinde. Evenimentul a debutat la ora 18:00, cu slujba Vecerniei, după care tinerii de diferite vârste i-au bucurat pe cei prezenți interpretând colinde și cântece de stea.În prima parte au concertat elevii claselor a IV-a, coordonați și dirijați de profesorul Ciprian Nicola. Cea de-a doua parte a aparținut unui cvintet de instrumente de alamă, condus de profesorul Andrei Dunca, piesele interpretate au fost atât din repertoriul românesc, cât și din cel internațional. În cea de-a treia parte a evenimentului au concertat membrii corului „Cantabile”, format din elevi din  clasele V-VIII, condus de profesorul Andrei Dunca. În încheiere, toți cei prezenți au interpretat colinda „Cerul și Pământul”.

Părintele paroh Alexa Chira și părintele slujitor Vlad-Cornel Bob au adus mulțumiri elevilor și profesorilor Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, cât și tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. Concertul susținut de către micii muzicieni se înscrie în cadrul parteneriatului încheiat între parohie și instituția de învățământ.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sf. Bartolomeu, ocrotitorul Spitalului orășenesc din Huedin

Sf. Bartolomeu, ocrotitorul Spitalului orășenesc din Huedin

Duminică, 11 iunie 2017, biserica de lemn din incinta Spitalului Orăşenesc Huedin şi-a serbat ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Bartolomeu. În ajunul sărbătorii a fost oficiată slujba Privegherii. Ziua prăznuirii a început cu slujba acatistului Sfântului...

Instalarea noului preot slujitor, în Dâmbul Rotund

Instalarea noului preot slujitor, în Dâmbul Rotund

Cu ocazia prăznuirii Rusaliilor, comunitatea parohială ortodoxă din cartierul clujean Dâmbul Rotund și-a primit cel de-al doilea preot. Ca urmare a pensionării preotului Augustin Bora, locul de preot slujitor vacant a fost ocupat prin concurs de părintele Vasile Mihai...