Concert de colinde, în biserica parohiei clujene „Întâmpinarea Domnului”

de | dec. 17, 2019 | Activități parohiale

Elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca au susținut duminică 15 Ianuarie 2019, în biserica parohiei „Întâmpinarea Domnului” din oraș, un concert de colinde. Evenimentul a debutat la ora 18:00, cu slujba Vecerniei, după care tinerii de diferite vârste i-au bucurat pe cei prezenți interpretând colinde și cântece de stea.În prima parte au concertat elevii claselor a IV-a, coordonați și dirijați de profesorul Ciprian Nicola. Cea de-a doua parte a aparținut unui cvintet de instrumente de alamă, condus de profesorul Andrei Dunca, piesele interpretate au fost atât din repertoriul românesc, cât și din cel internațional. În cea de-a treia parte a evenimentului au concertat membrii corului „Cantabile”, format din elevi din  clasele V-VIII, condus de profesorul Andrei Dunca. În încheiere, toți cei prezenți au interpretat colinda „Cerul și Pământul”.

Părintele paroh Alexa Chira și părintele slujitor Vlad-Cornel Bob au adus mulțumiri elevilor și profesorilor Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, cât și tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. Concertul susținut de către micii muzicieni se înscrie în cadrul parteneriatului încheiat între parohie și instituția de învățământ.

 

Ultimele articole

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

29 mai – Sf. Mc. Teodosia Fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian

29 mai – Sf. Mc. Teodosia Fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian

Sfânta Muceniță Teodosia Fecioara – S-a născut în Tir (Fenicia). În anul 308, în ziua de 2 aprilie a văzut un grup de creștini care se pregăteau a fi duși în fața judecății pentru credința lor. Pentru faptul că Sfânta Teodosia a început să-i încurajeze și să-i...

Activităţi cu copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos

Activităţi cu copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos

Praznicul Floriilor a fost pentru copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos unul binecuvântat. Sub coordonarea preotului paroh Rus Vasile,  a doamnei preotese Emilia Rus şi a Alexandrei Măchiţescu, voluntar la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi...

Concert de pricesne  în Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic

Concert de pricesne în Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic

Un concert deosebit de pricesne pascale, intitulat "Veniți creștini la rugăciune", a avut loc în Duminica Floriilor, la Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic. Acesta a început la ora 18, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a părintelui protopop Doru Zinveliu,...