Concert de colinde în Parohia Vermeș

de | dec. 12, 2019

Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vermeș, Protopopiatul Beclean, a organizat duminică, 8 decembrie, un concert de colinde. Evenimentul a debutat cu Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de preoți, după care Pr. Ioan Creța, de la Parohia Șieu, a rostit cuvântul de învățătură. În cadrul acestuia, părintele a vorbit despre colindele tradiționale și a subliniat faptul că perioada sarbătorilor este un bun prilej de mărturisire a credinţei străbune. În cadrul concertului, credincioșii din Vermeș au fost colindați de Ansamblul „Unirea” al Parohiei Cheţiu-Bozieş, Grupul de Tineri din Parohia Spermezeu, Grupul de tinere eleve de la Școala de muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa şi Corala „Osana” a preoților din Bistrița.

Recitalul de colinde este cea dea doua acţiune realizată în parohie cu ocazia „Anului Omagial al Satului Românesc”. În ziua hramului bisericii noaster, de praznicul „Adormirii Maicii Domnului” am oficiat o slujbă de mulţumire pentru familiile care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie. Acţiunile au fost susţinute de familile Marinela şi Gelu Văclaş, Patricia şi Doru Iacob, de Comitetul Parohial și de Consiliul Parohial dimpreună cu alţi binevoitori, a spun preotul paroh, Pr. Paul-Valer Ziman.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

În plină vacanță de vară a avut loc pelerinajul anual al tinerilor din Parohia Ocnița, Protopopiatul Bistrița. La această manifestare au luat parte tinerii care participă în mod constant la programul catehetic săptămânal „Tinerii în Biserică”, membrii Corului „Preot...

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Marţi, 31 iulie 2018, Parohiile Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş au organizat un pelerinaj de o zi pentru credincioşii din localitate, cu scopul de a întări credinţa şi a împrospăta viaţa spirituală a comunităţii. Astfel, 110 credincioşi din cele 2 parohii din Ilva...

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de preoţii Vasile Nemeş şi Florin Daniel  a organizat în perioada 23-27 iulie 2018 ediţia a doua a Şcolii de Vară "Bucuria Credinţei". Proiectul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani...

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...