Concert de colinde la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca

de | dec. 5, 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 5 decembrie 2022, la concertul de colinde susținut de Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și de Corul Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură Urbană „Casino” din Cluj-Napoca și a fost organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

În cadrul concertului au rostit alocuțiuni Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Acest eveniment de suflet a subliniat frumusețea comunității clujene, capacitatea noastră de colaborare, de susținere reciprocă, de toleranță și importanța pe care o acordăm tradițiilor și culturii noastre”, a spus primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentanți ai Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, reprezentanți ai administrației clujene: Instituția Prefectului – Județul Cluj, Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, reprezentanți ai structurilor de ordine ale județului Cluj, reprezentanți ai consulatelor din Cluj, reprezentanți ai școlilor și universităților clujene, precum și alți invitați, conform paginii de Facebook a primarului Emil Boc.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pagina de Facebook – Emil Boc

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, 15 august 2023, Mănăstirea de maici de la Dobric își va sărbători hramul bisericii mari în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Timp de două zile,...

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului...