Concert de colinde la parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca

de | dec. 20, 2017 | Activități parohiale

Marți,  19 decembrie 2017, în biserica Parohiei Sfântul Arhanghel Mihail din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Concertul de colinde, organizat de Colegiul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca. Colindele au fost interpretate de Corurile claselor V-VIII, conduse de doamna profesoară Ioana Gădălean și de domnul profesor Andrei Dunca. În program au fost lucrări ale unor cunoscuți autori, printre care T. Lugojan, F. X. Gruber, A. Dunca, Ș. Marcu, D. Cojocaru, I. Popa, Ghe. Cucu, Ghe. Șoima, N. Lungu, D. G. Kiriac, V. Popovici. Alături de copiii celor două coruri au mai interpretat colinde și Ana Maria Ciurdărescu – solo, clasa XII, Tcaciu Andrei la chitară, clasa a XI-a, Liță Elisabeta la vioară, clasa a XI-a și Liță Dorothea la violoncel, clasa aX-a.

Părintele paroh Cozma Liviu a lăudat prestația corurilor și a invitaților lor, mulțumindu-le totodată pentru bucuria pe care acești copii au adus-o Parohiei pe care o păstorește, felicitându-i și pentru premiul I obținut la Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie.

Ne bucurăm nespus de prezența în mijlocul nostru a acestor minunați copii și le mulțumim pentru frumoasele colinde cu care ne-au încântat auzul și ne-au mângâiat sufletele în această perioadă. Concertul face parte din cadrul proiectului Sărbătoarea Crăciunului – bucurie și dăruire, desfășurat în această perioadă în parohia noastră, alături de alte concerte și programe religioase.”, a declarat preotul Ștefan-Rareș Prunean, preot slujitor la Parohia Sfântul Arhanghel Mihail și coordonatorul proiectului Sărbătoarea Crăciunului – bucurie și dăruire.

De asemenea, doamna Ioana Gădălean, dirijorul corului și organizatoarea acestui Concert, a declarat:

Împreună cu elevii Colegiului de Muzică Sigismund Toduţă am susţinut un Concert de colinde la Parohia Sfântul Arhanghel Mihail din Cluj-Napoca, prezentând un program ce a conţinut lucrări corale, instrumentale si vocal-instrumentale din repertoriul românesc, cât şi din cel internațional. Am fost copleşiţi de primirea călduroasă şi ne-am bucurat să vedem, din nou, că astfel de evenimente culturale şi spirituale sunt căutate şi dorite în comunitatea oamenilor din Cluj-Napoca. Copiii au simţit că munca lor de câteva luni a fost apreciată şi răsplătită cu adevărat prin prezenţa publicului numeros, dornic să îi asculte şi să primească urările lor”.

Ultimele articole

Concert de colinde în Parohia Vermeș

Concert de colinde în Parohia Vermeș

Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vermeș, Protopopiatul Beclean, a organizat duminică, 8 decembrie, un concert de colinde. Evenimentul a debutat cu Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de preoți, după care Pr. Ioan Creța, de la Parohia...

Parastas pentru trei turdeni persecutați în timpul regimului comunist

Parastas pentru trei turdeni persecutați în timpul regimului comunist

Duminică, 8 decembrie 2019, la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” – Turda Veche, Protopopiatul Ortodox Turda, a avut loc un parastas în memoria teologului George Mărie, a avocaților Valer Moldovan și Augustin Rațiu, participanți la Marea Unire și persecutați în...

Hramul „Catedralei moților” din Huedin

Hramul „Catedralei moților” din Huedin

Catedrala Moților din Huedin și-a serbat vineri, 6 decembrie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie. Cu ocazia hramului din acest an a fost adus...