Clujenii sunt invitați luni, 4 decembrie 2023, la un Concert de colinde și cântece de stea, dedicat Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități. Organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, evenimentul va debuta la ora 11:00, la Cinema Mărăști din Cluj-Napoca.
Pe scenă vor evolua mai multe grupuri de colindători (persoane cu dizabilități) din cadrul: Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Jucu, Fundației „Bethesda & Floricica”, Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Luca” – Beclean, Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Gherla, Fundației FEBE, Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, Asociației pentru protejarea și ajutorarea handicapaților neuro-psihici – Cluj, Centrul de Zi „Sfânta Maria” și Fundației „Estuar”.
Invitați speciali ai evenimentului sunt: Ana Georgeta Balla și Narcisa Balla, Mariana Morcan, alături de membrii Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană”, conducerea muzicală Ioan Baciu.
Manifestarea este prezentată de Ramona Raus, iar accesul publicului este liber.
***
Marcată, anual, la 3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU în 1992, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992). În această zi sunt promovate şi implementate programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate.
Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.