Concert de colinde susținut de Corul „Ecou Dornean” în Parohia Geaca

de | dec. 4, 2019

Duminică, 1 decembrie 2019, în Biserica Parohiei Geaca a avut loc un concert de colinde susținut de Corul „Ecou Dornean” dirijat de Pr. Iulian-Nicolae Borgovan.  Cu acest prilej, membrii corului au dat și răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Corul Ecou Dornean din Vatra Dornei s-a înființat în anul 2016 la inițiativa părintelui Iulian Nicolae Borgovan și are în componență 18 membrii, absolvenți de Conservator sau Teologie, dar și cu alte profesii, fiind motivați de dragostea pentru cântarea corală. Activitatea lor a fost apreciată și prin diverse premii: Premul 2 la Festivalul concurs coral „O ce veste minunată” ediția a 9-a, Botoșani – 2018, Premiul 1 la Festivalul concurs național de muzică corală ortodoxă „Buna Vestire”, ediția a 29-a, Botuș 2019, precum și prin diverse invitații la concerte și recitaluri atât în țară cât și în străinătate.

Potrivit preotului paroh, Părintele Horea Niclae Baciu, ziua a fost una de mare însemnătate pentru membrii Parohiei Geaca deoarece au avut ocazia să se bucure, pentru prima dată în biserica lor, de frumusețea cântării corale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...