Concert de muzică clasică și dezbatere despre Cuvânt și Lumină, organizate la protopopiatul Năsăud

de | nov. 30, 2015 | Actualitatea religioasă

Asociația Tinerilor „Sfinții Martiri Năsăudeni” și Protopopiatul Ortodox Năsăud îi invită pe locuitorii orașului Năsăud, dar și pe cei din orașele și satele dimprejur, să participe joi, 3 decembrie, la microconcertul de muzică clasică și la dezbaterea cu tema „Cuvânt și Lumină”.

Evenimentul, aflat la a patra ediție,va avea loc de la ora 17:00,  la Protopopiatul din Năsăud și face parte din proiectul intitulat „Muzică și Lumină”, organizat în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie,filiala Bistrița-Năsăud.

Au fost invitați pentru a susține un dialog cu tinerii despre Cuvânt și Lumină, Ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial și prof. Vlad Ardelean Ana-Maria. Discursurile celor doi invitați vor fi intercalate de scurte momente muzicale, susținute de artiștii Florin Vlad și Elvira Botoș.

Despre scopul acestor întâlniri inspectorul eparhial pentru tineret din județul Bistrița-Năsăud, Pr. Tudor Mudure a declarat: „se dorește facilitarea unui mediu propice dezbaterilor și încurajarea tinerilor în a-și dedica timpul liber activităților culturale. Ne propunem și inițierea tinerilor în universul muzicii clasice, dar și ghidarea lor în procesul de fundamentare a unor repere morale”.

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...