Concert de pricesne, la parohia clujeană ”Nașterea Domnului”

de | mart. 24, 2019

La  Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, duminică, 24 martie 2019, a avut loc un concert de pricesne, interpretate de un grup de copii și tineri din parohie (elevi și studenți), Sara și Maria Taloș, Mireia Cadiș, Andrada Mariș și Ioana Budaie. Concertul s-a încheiat cu un cântec religios, dăruit tuturor celor prezenți de corul de copii al parohiei, proaspăt înființat și care, împreună cu interpreții, au bucurat credincioșii prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie. La final, micii interpreți au primit diplome, icoane și dulciuri.

Ca în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie a participat un sobor de preoți, format din preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, împreună cu părintele Valentin Bochiș și Ovidiu Man, preot misionar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, care a și rostit un cuvânt de învățătură. Părintele a așezat în sufletele credincioșilor strădania celor patru prieteni ai slăbănogului pentru a-l aduce pe acesta în fața lui Hristos care, pentru credința lor, l-a vindecat.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...