CONCERT DE TOAMNĂ | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

de | oct. 25, 2022

Clubul de muzică MiniMi, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 17, la Concert de Toamnă.

Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului Etnografic, str. Memorandumului nr. 21.

Concertul aduce în fața publicului pianiști cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, care vor încânta cu un repertoriu de muzică clasică. Piese celebre din creația compozitorilor Serghei Rahmaninov, Muzio Clementi, Ludvin van Beethoven, Joseph Haydn, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, dar și fragmente din muzica de film pentru copii vor face parte din repertoriul de sâmbătă.

În deschiderea concertului, Corul MiniMi va prezenta un minirecital, cu acompaniament la pian susținut de cometitor Lucian Dușa, sub îndrumarea profesoarei Cătălina Prichici.

***

Corul MiniMi a susținut recitaluri în cadrul unor evenimente precum cele organizate de Programul național Cantus Munci, Serviciul de Ajutor Maltex și emisiunea aniversară Radio Cluj 65, realizată de doamna Daniela Mureșan Chișbora.

Profesoara Cătălina Prichici a absolvit facultatea și master-ul la Universitatea Națională de Muzică București (promoția 2010), în cadrul secției Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală, sub îndrumarea prof. conf. univ. dr. Rodica Nicolaescu și prof. univ. dr. Dan Dediu. Din 2008 până în 2016 se dedică integral activității pedagogice în București, participând la evenimente muzicale și obținând numeroase premii alături de elevii săi la Concursurile Naționale și Internaționale de pian. În 2016, își mută activitatea la Cluj-Napoca și înființează Clubul de Muzică MiniMi unde este profesor de pian, dirijor al Corului și manager-general al Clubului de muzică MiniMi. În cei 6 ani de activitate la Cluj-Napoca, elevii Clubului de muzică MiniMi au obținut premii la multe concursuri de pian, precum Concursul de pian „Prietenii Muzicii” de la Cluj-Napoca, Concursul d pian „J.S.Bach” Cluj-Napoca, Concursul național de interpretare a muzicii românești din Bistrița, Concursul Internațional de pian „Irina Sațchi” din Râmnicul Vâlcea, Concursul Național „Pe aripile sunetului” Cluj-Napoca, Concursul Național de Interpretare Pianistică „Pianiștii României” și Concursul Național de Interpretare „Întâlnire cu pasiunea” București.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concertul pentru copii „Prințesa și balaurul”

Concertul pentru copii „Prințesa și balaurul”

FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA” CLUJ-NAPOCA invită copii la Concertul: Prințesa și balaurul, care va avea loc miercuri 31 mai 2023 la Colegiul Academic în sala Auditorim Maximum, de pe strada str. M. Kogălniceanu nr. 5 pentru a descoperii o frumoasă poveste spusă...

Concertul pentru copii: Un compozitor la carnaval

Concertul pentru copii: Un compozitor la carnaval

FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA” CLUJ-NAPOCA vă invită la concertul pentru copii: Un compozitor la carnaval Evenimentul va avea loc Marți, 30 mai 2023, la Colegiul Academic în sala Auditorium Maximum de pe str. M. Kogălniceanu nr. 5 și este dedicat elevilor de...

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Cei mici și cei mari sunt așteptați duminică, 21 mai, de la ora 17, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la o nouă premieră. Este vorba de spectacolul interactiv „Cei trei purceluși”, după James Halliwell-Phillipps, în regia lui Rumi László. Binecunoscuta...