Concerte de colinde în parohia clujeană Cornești

de | dec. 18, 2017

În preajma sărbătorii Nașterii Mântuitorului, în parohia Cornești din Protopopiatul Ortodox Huedin, au loc mai multe concerte de colinde. După ce vineri, 15 decembrie 2017, după săvârșirea Sfântului Maslu, credincioșii parohiei s-au bucurat de un concert de colinde susținut de surorile Lavinia și Ioana Chiș, Petru Covrig, Maria Lobonț și corul parohiei, ziua de duminică, 17 decembrie 2017, a fost una plină de emoție. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Dănuț-Gheorghe Pintea, părintele pensionar Petru Stanciu de la Deva și părintele diacon Cristian Hideg, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

La sfârșitul slujbei, credincioșii prezenți au luat parte la concertul intitulat „Cu ai noștri vestitori”, susținut de interpreții de muzică populară: Anuța Motofelea,  Bogdan Toma, Viorel Pop și Oana Bozga-Pintea, care este și fiică a satului. La rândul lor, coriștii parohiei, în semn de mulțumire și apreciere, le-a răspuns artiștilor cu două dintre cele mai vesele colinde din repertoriu.

La final, părintele paroh Dănuț-Gheorghe Pintea le-a mulțumit artiștilor pentru efortul pe care l-au făcut și i-a rugat să revină la Cornești și cu alte ocazii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Joi, 29 iunie 2023, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost instalat noul stareț al mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece din județul Cluj. Ieromonahul Fanurie Borza a fost transferat de la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...