Concerte de colinde în parohia clujeană Cornești

de | dec. 18, 2017

În preajma sărbătorii Nașterii Mântuitorului, în parohia Cornești din Protopopiatul Ortodox Huedin, au loc mai multe concerte de colinde. După ce vineri, 15 decembrie 2017, după săvârșirea Sfântului Maslu, credincioșii parohiei s-au bucurat de un concert de colinde susținut de surorile Lavinia și Ioana Chiș, Petru Covrig, Maria Lobonț și corul parohiei, ziua de duminică, 17 decembrie 2017, a fost una plină de emoție. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Dănuț-Gheorghe Pintea, părintele pensionar Petru Stanciu de la Deva și părintele diacon Cristian Hideg, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

La sfârșitul slujbei, credincioșii prezenți au luat parte la concertul intitulat „Cu ai noștri vestitori”, susținut de interpreții de muzică populară: Anuța Motofelea,  Bogdan Toma, Viorel Pop și Oana Bozga-Pintea, care este și fiică a satului. La rândul lor, coriștii parohiei, în semn de mulțumire și apreciere, le-a răspuns artiștilor cu două dintre cele mai vesele colinde din repertoriu.

La final, părintele paroh Dănuț-Gheorghe Pintea le-a mulțumit artiștilor pentru efortul pe care l-au făcut și i-a rugat să revină la Cornești și cu alte ocazii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”,  DIN  CLUJ-NAPOCA

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”, DIN CLUJ-NAPOCA

Duminică 1 iulie, credincioșii Parohiei Sfântul Ilie din Cluj-Napoca au fost întâmpinați la ieșirea de la Sfânta Liturghie cu o bogată ofertă de...prăjituri. Este vorba despre ”Târgul de prăjituri” aflat la a treia ediție. Inițiativa și întreaga organizare  aparține...

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

În Duminica a V-a după Rusalii, Parohia Ortodoxă Batin din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu păstorul lor sufletesc, au organizat și hramul bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În prezența...

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

În Duminica a V-a după Rusalii în Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a sfințit un clopot de 70 de kg. Invitat special la acest eveniment, Protopopul de Beclean Pr....

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

În fiecare an în perioada verii, Parohia Ortodoxă Berchieșu, protopopiatul Turda, are bucuria de a primi un grup de turiști din toate colţurile lumii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania, fiind pentru a opta oară în mijlocul nostru, prin bunăvoinţa...