Concerte de colinde şi activităţi artistice şi caritabile la Baciu – Cluj

de | dec. 19, 2017

Duminică, 17 decembrie 2017, au avut loc în parohia „Sfânta Treime” din Baciu, Protopopiatul Cluj I, mai multe manifestări prilejuite de apropierea marelui praznic al Naşterii Domnului. După sfânta liturghie, parohul Dumitru Boca împreună cu pr. slujitor Florin-Cătălin Ghiţ, corul „Agapis” al parohiei şi credincioşi au mers la lăcaşul de cult reformat din localitate, unde a avut loc a cincisprezecea ediţie a concertului de crăciun ecumenic, care a reunit corurile comunităţilor romano-catolică, ortodoxă şi reformată din Baciu.

După amiază, începând cu ora 16, a avut loc, la Casa de Cultură Baciu, cea de-a patra ediţie a concertului caritabil de colinde „Să dăruim, împreună!”, organizat de către parohia ortodoxă „Sfânta Treime” şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Baciu, cu sprijinul Primăriei Baciu şi a firmelor Regal şi Xamus. Concertul a fost deschis de corala Preoţilor din Protopopiatul Cluj I, conduşi de către preotul Decebal-Iuliu Gorea de la parohia Cetatea Fetei, Floreşti. A urmat Corul „Agapis” a parohiei din Baciu, condus de către prof. Daniel Şimon, Grupul Catehetic de copii, coordonaţi de prof. Cristina-Nicoleta Şoitu, apoi pr. Ovidiu-Ciprian Marţiş şi fiica sa Sara-Maria, interpretele de muzică populară Mihaela Grindean şi Corina Cherecheş împreună cu fiica acesteia, precum şi Ionuţ Koblicska, care a fost şi prezentatorul manifestării. În cadrul evenimentului a avut loc şi o expoziţie de icoane pe sticlă, cu vânzare în scop caritabil, realizate de către copiii grupului catehetic din cadrul parohiei, coordonaţi de doamna Ioana Couţi, iar conf. univ. Marcel Muntean de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai a vorbit despre Icoană ca fereastră spre cer. Din banii strânşi cu prilejul concertului, membrii asociaţiei tinerilor ortodocşi din Baciu vor cumpăra cadouri pe care le vor împărţi în ajunul Crăciunului persoanelor înaintate în vârstă, bolnave şi nevoiaşe din parohie.

Pr. Cătălin Ghiț

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...