Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Concerte de colinde și activități filantropice în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | dec. 16, 2016

Manifestările care se derulează pe parcursul întregii luni decembrie, lună dedicată sărbătorii hramului Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș au continuat zilele acestea în biserica parohială, informează reprezentantul parohiei Marilena Asănică. Cu emoție, elevii de la școala „Constantin Brâncuși” au venit să vestească Nașterea Domnului prin colinde frumoase, tradiționale, în cadrul serbărilor de Crăciun, îmbrăcați în frumoase costume populare, fiecare amintind rădăcinile părinților lor.

Marți, 13 decembrie 2016, spre seară, au poposit în sfântul lăcaș elevii clasei a II-a C, iar miercuri, cei din clasa a II-a C, însoțiți de învățătorii Rodica și Mircea Văscan. Părinți, bunici, și chiar și străbunici, toți credincioși ai parohiei,  au umplut biserica pentru a se bucura împreună de acest moment minunat, în care copiii sau nepoții lor au colindat, dovedind că vor duce mai departe, peste ani, colindul străbun prin glasurile lor cristaline și curate. Cele  mai duioase și mai emoționante colinde le cântă copiii, pentru că sunt închinate Micului Prunc, dar și pentru curăția și candoarea vârstei copilăriei, la care minunile fac parte din viața de zi cu zi.  Pregătiți cu pricepere și cu migală de cei doi dascăli, Rodica și Mircea Văscan, copiii, îmbrăcați de sărbătoare, așa cum se cuvine au intra în Casa Domnului, au colindat din inimă și cu emoție preoții bisericii, pe părinții lor și pe toți cei prezenți la biserică. Copiii au primit în dar pachețele cu dulciuri și nu a lipsit nici Moș Crăciun.

În această săptămână, nu au lipsit nici activitățile filantropice. Elevii clasei a II-a B, însoțiți de doamna învățătoare Dana Apostoaie, și de profesoara de religie Daniela Necula, miercuri au participat la Sfânta Liturghie și după aceea, au dăruit un mic concert de colinde credincioșilor, pentru care ei pregătit pachete cu alimente, oferite de elevii și dascălii acestei școli. O parte din fondurile obținute în cadrul Campaniei „Bucuria de a dărui” unde s-a derulat „Târgul de dulciuri”, organizat de școală,  au fost folosite pentru a cumpăra alimente pe care, elevii le-au înmânat personal familiilor care beneficiază de sprijinul parohiei în fiecare lună.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul bisericii „Sfânta Treime” din Gherla

Hramul bisericii „Sfânta Treime” din Gherla

Luni, 1 iunie 2026, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit praznicul Preasfintei Treimi, biserica cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Gherla și-a cinstit hramul principal. Cu acest prilej, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița

Sediul Protopopiatului Ortodox Român din Bistrița a găzduit ședința administrativă lunară a preoților din întreaga circumscripție. Întâlnirea, desfășurată sub președinția Părintelui Protopop Ioan Marius Pintican, a reunit laolaltă clerici din protopopiat și invitați...