Radio RENAȘTEREA

 LIVE

ASCOR Cluj-Napoca, cu sprijinul Universității „Babeș-Bolyai”, organizează și în acest an concertul tradițional de colinde al comunității Bisericii Studenților din Cluj-Napoca, intitulat „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14).

Evenimentul va avea loc marți, 17 decembrie 2025, de la ora 19:00, în eleganta sală Auditorium Maximum (str. Mihail Kogălniceanu nr. 5), și marchează, ca în fiecare an, întâlnirea tinerilor, a studenților și a întregii comunități clujene în atmosfera de bucurie a colindelor tradiționale.

Pe scena Auditoriumului vor colinda:

  • Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”

  • Grupul Vocal-Instrumental „Prieteni de Poveste”

  • Ceata „Sfântul Ioan Valahul”

  • ASCOR Cluj-Napoca

Programul reunește armonii vechi, cântece tradiționale de Crăciun și interpretări pregătite de tinerii implicați activ în viața liturgică și culturală a Bisericii Studenților.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

ASCOR Cluj-Napoca îi invită pe toți cei dornici să se bucure de frumusețea colindelor să participe la această seară de sărbătoare:

„Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!”