Concertul caritabil din 2 decembrie – o rază de speranţă în sufletele a 5 copii cu grave probleme de sănătate

de | dec. 23, 2016 | Activități parohiale

Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a organizat în data de 2 decembrie 2016 concertul caritabil „Hristos cel Milostiv şi Ucenicii Săi”. Scopul acestui eveniment a fost să ofere ajutor unor copii cu grave probleme de sănătate: David (14 ani), cu surditate la ambele urechi în procent de 90%, autism şi maxilar deformat; David (1 an), cu o ureche mai mică şi fără canal auditiv; Andrei (5 ani), cu glaucom congenital, i-a fost salvat ochiul drept, iar cu cel stâng vede doar lumina; Ştefan (9 ani) – nevăzător; Csilla (19 ani), o tânără orfană şi nevăzătoare.

În data de 22 decembrie 2016 a fost finalizat proiectul „Hristos cel Milostiv şi Ucenicii Săi”, suma încasată fiind împărţită celor 5 cazuri, în funcţie de gravitatea acestora. Alături de artiştii consacrati care au luat parte la acest eveniment, în public s-a aflat un invitat de onoare – maestrul Florin Piersic, care impresionat de cele 5 cazuri prezentate a anunţat că le va dona toate încasările spectacolului din data de 19 februarie 2017 – „Seara caritabilă Florin Piersic” – spectacol organizat în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român Cluj I.

Protopopiatul Ortodox Român Cluj I vă mulţumeşte pentru ajutorul dat celor 5 copii prin implicarea dumneavoastră directă, prin participarea la spectacol sau prin sprijinul financiar pe care l-aţi oferit beneficiarilor acestui proiect, aducând astfel zâmbetul pe chipul lor, dar şi sentimentul că există oameni pentru care ei contează.

SĂRBĂTORI PLINE DE PACE ŞI LUMINĂ!

Pr. protopop Dan Hognogi

 

Ultimele articole

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...