Concertul de Colinde al Corului Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca

de | dec. 19, 2021

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc duminică seara, 19 decembrie 2021, tradiționalul concert de colinde susținut de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și Sergiu Stanciu. Concertul de anul acesta a fost dedicat Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul Catedralei, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la alegerea și întronizarea sa ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, de obârșie ștefaniană.

Evenimentul s-a desfășurat după slujba Vecerniei și după cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”.

 

La final, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat membrilor corului un scurt gând duhovnicesc și le-a mulțumit pentru colind și pentru că înfrumusețează slujbele din Catedrală prin cântul lor. Apoi, i-a invitat la Reședința Mitropolitană, unde membrii corului l-au colindat pe ierarh.

Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de arhimandritul Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane.

Din program au făcut parte colinde tradiţionale, prelucrări corale şi lucrări semnate de Dan Variu, Nicolae Lungu, Tiberiu Brediceanu, Vasile Stanciu, Iulian Cârstoiu, Valentin Teodorian, Ion Runcu și Vasile Popovici. Solista corului este Carmen Băcilă.

Scurt istoric

Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca a fost înființat în anul 1922, la inițiativa Episcopului Nicolae Ivan, de la a cărui alegere și instalare ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Clujului, de obârșie ștefaniană, s-au împlinit anul acesta 100 de ani.

Dacă la început din acest grup făceau parte doar bărbați, în 1925 a devenit cor mixt, fiind dirijat de profesorul dr. Vasile Petrașcu. Părintele arhidiacon profesor Ioan Brie a preluat această formație în anul 1946 și a condus-o mai bine de 60 de ani. Din anul 2007, dirijor al acestui cor este părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, profesor de Muzică bisericească și ritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din anul 2010, corul îl are ca dirijor adjunct pe Sergiu Stanciu.

Corul este format din teologi, precum și muzicieni, cu studii superioare de muzică, care au activat sau activează în cadrul celor două instituţii de cultură din Cluj: Filarmonica de Stat Transilvania şi Opera Națională Română.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

În Duminica a VII-a după Paști, 12 iunie 2016, cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul clujean, Huta, comuna Chiuiești. Satul Huta din comuna clujeană...

Târnosirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

Târnosirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

Cu o săptămână înainte de sărbătoarea Rusaliilor, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul...

Târnosirea bisericii din Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare

Târnosirea bisericii din Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare

Duminică, 12 iunie 2016, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare, preot paroh Adrian Arba. Cu ocazia târnosirii, biserica a primit, pe lângă hramul istoric...

Ziua Portului și Jocului Popular la Bichigiu

Ziua Portului și Jocului Popular la Bichigiu

Sute de săteni din Bichigiu, dar și din localitățile din jur au sărbătorit sâmbătă Ziua Portului și Jocului Popular. De la cei mai mici, până la cei mai mari, cu toții au venit în straie populare și au participat de la ora 12:00 la slujba de Te-deum oficiată de ÎPS...