Concertul de colinde „Cete de îngeri coboară”, la a VIII-a ediție

de | dec. 21, 2018

La Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean, a avut loc joi seara, 20 decembrie 2018, a VIII-a ediție a Concertului de colinde, intitulat „Cete de îngeri coboară”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficialităților locale și județene și a unui public numeros.

În deschiderea serii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt duhovnicesc, însoțit de tradiționalele urări de bine ca „la toate mesele să fie inimi vesele și Nașterea Domnului Hristos să ne fie de folos”.

 

Apoi, părintele Doru Vicențiu Zinveliu, protopopul de Beclean, a mulțumit Părintelui Mitropolit că și în acest an a fost alături de beclenari la acest eveniment.

„Noi ne bucurăm pentru că, totdeauna, pe lângă cuvântul de învățătură oferit, găsiți prilejul ca prin noi să ajutați pe cei aflați în nevoi. Tot în după-amiaza aceasta i-ați vizitat pe copii de la Preventoriul TBC pentru copii din Ilișua, dăruind celor mici cadouri și un cuvânt de mângâiere și binecuvântare, acum, în prag de sărbători.

S-a instituit o tradiție în astfel de manifestări dedicate sărbătoririi Nașterii Domnului, care, pentru al optulea an consecutiv, continuă să aducă bucurie în sufletele credincioșilor și slavă lui Dumnezeu.”, a spus Doru Zinveliu, protopopul de Beclean.

La manifestarea organizată de Protopopiatul Ortodox Beclean, împreună cu Centrul Social-Misionar de Tineret al Parohiei Beclean II, coordonat de părintele Claudiu Zinveliu, au participat grupuri de tineret și ansambluri folclorice de la parohiile din protopopiat.

Evenimentul a continuat și a doua zi, vineri, 22 decembrie, când cetele de colindători din parohiile și școlile municipiului Beclean au vestit Nașterea Domnului prin colind.

La final, fiecare colindător a primit daruri din partea Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” –Beclean II.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii de la Soporul de Câmpie

Hramul Mănăstirii de la Soporul de Câmpie

Mănăstirea clujeană „Sfânta Treime” de la Soporul de Câmpie și-a sărbătorit luni, 5 iunie 2017, hramul. În mijlocul obștii monahale și a comunității de creștini ortodocși, veniți din împrejurimi să participe la sărbătoarea hramului, a fost prezent Înaltpreasfințitul...

Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Luni, 5 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Ion Ardelean, consilierul...

Mii de credincioși clujeni, prezenți la Procesiunea de Rusalii

Mii de credincioși clujeni, prezenți la Procesiunea de Rusalii

Mii de credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Procesiunea de Rusalii,  organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, își...

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Duminică, 4 iunie 2017, cu începere de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, în fruntea unui sobor de aproape 100 de preoţi din Baia Mare şi protopopiatul cu acelaşi nume, precum şi a mai multor mii de...

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

La parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde paroh este părintele Nicolae Buda, astăzi, 4 iunie 2017, au fost sărbătorite familiile care și-au botezat copiii în anul 2016. Bucuria sărbătorii a început cu împărtășirea celor mici, după care familiile au...