Concertul de colinde „Hristos se naște – Primăvara iernii noastre”

de | dec. 16, 2019 | Cultură

Mai multe coruri, grupuri vocale și cete de colindatori vor urca sâmbătă, 21 decembrie 2019, pe scena Casei Universitarilor „Auditorium Maximum”, în cadrul concertului extraordinar „Hristos se naște – Primăvara iernii noastre”.

Păstrând tradiţia anilor trecuţi, grupurile de colindători vor interpreta  colinde alese şi cât mai apropiate ca înţeles de adevărata semnificaţie a Naşterii Domnului. De la colinde străvechi, culese din tradiţia noastră românească, până la colinde contemporane autohtone sau întâlnite la alte popoare ortodoxe, toate vor încerca să cuprindă întreaga bucurie a omenirii pentru faptul că Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul Iisus Hristos, s-a născut pentru noi. (Bogdan Dincă – Vicepresedintele asociației „Prietenii Bisericii Studentilor din campusul Hașdeu”)

Colindele vor fi interpretate de: Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”, grupul psaltic de fete „Sfântul Ioan Cucuzel”, grupul psaltic de băieți „Anton Pann” și corul de copii „Sfântul Nicolae”.

Concertul este organizat de Asociația „Prietenii Bisericii Studenților din Campusul Hasdeu” împreună cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români din Cluj-Napoca, și va avea loc sâmbătă, 21 decembrie 2019, de la ora 19:00 în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (Str. Mihail Kogâlniceanu, nr. 5).

Ultimele articole

Mesajul Patriarhului Daniel de Crăciun 2022

Mesajul Patriarhului Daniel de Crăciun 2022

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis tradiționalul mesaj de Crăciun în format video. În acest an, Patriarhul României amintește că Pruncul Iisus este „bucuria pașnică izvorâtă din iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu” și ne cheamă și pe noi la...

Mai multe din Cultură
Premieră la teatrul clujean „Puck”

Premieră la teatrul clujean „Puck”

Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 11:00, Teatrul „Puck” marchează o premieră. Este vorba de spectacolul „Turnuleţul ”/„Tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó,conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani. Spectacolul are loc în...

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud luni, 27 ianuarie 2020, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Aici a fost  organizat colocviul „Memorie evreiască și patrimoniu comun”, care...