Concertul de colinde „Hristos se naște – Primăvara iernii noastre”

de | dec. 16, 2019 | Cultură

Mai multe coruri, grupuri vocale și cete de colindatori vor urca sâmbătă, 21 decembrie 2019, pe scena Casei Universitarilor „Auditorium Maximum”, în cadrul concertului extraordinar „Hristos se naște – Primăvara iernii noastre”.

Păstrând tradiţia anilor trecuţi, grupurile de colindători vor interpreta  colinde alese şi cât mai apropiate ca înţeles de adevărata semnificaţie a Naşterii Domnului. De la colinde străvechi, culese din tradiţia noastră românească, până la colinde contemporane autohtone sau întâlnite la alte popoare ortodoxe, toate vor încerca să cuprindă întreaga bucurie a omenirii pentru faptul că Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul Iisus Hristos, s-a născut pentru noi. (Bogdan Dincă – Vicepresedintele asociației „Prietenii Bisericii Studentilor din campusul Hașdeu”)

Colindele vor fi interpretate de: Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”, grupul psaltic de fete „Sfântul Ioan Cucuzel”, grupul psaltic de băieți „Anton Pann” și corul de copii „Sfântul Nicolae”.

Concertul este organizat de Asociația „Prietenii Bisericii Studenților din Campusul Hasdeu” împreună cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români din Cluj-Napoca, și va avea loc sâmbătă, 21 decembrie 2019, de la ora 19:00 în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (Str. Mihail Kogâlniceanu, nr. 5).

Ultimele articole

30 decembrie – Sfânta Muceniță Anisia fecioara

30 decembrie – Sfânta Muceniță Anisia fecioara

Sf. Mc. Anisia era originară din Tesalonic, născută din părinți bogați și credincioși și a trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). Rămânând orfană de ambii părinți, Anisia a moștenit o avere foarte mare, pe care a împărțit-o săracilor. Într-o dimineață, tânăra...

Mai multe din Cultură
Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud luni, 27 ianuarie 2020, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Aici a fost  organizat colocviul „Memorie evreiască și patrimoniu comun”, care...

Teatrul clujean  „Puck” aniversează 70 de ani

Teatrul clujean „Puck” aniversează 70 de ani

 Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aniversează miercuri, 05 februarie 2020, 70 de ani de la înființare. Ziua va fi marcată cu spectacole, ateliere, o lansare de carte și o proiecție. Manifestările aniversare vor începe de la ora 10:00, la sediul instituției, cu...

Povești de la Hanul Vechi, la MET

Povești de la Hanul Vechi, la MET

Un evenimentul intitulat „Povești de la Hanul Vechi” va avea loc la finalul săptămânii Muzeul Etnografic al Transilvaniei. „Chiar în timpul nostru, chiar acum, în același oraș pe care-l locuim împreună cresc nevăzuți artiștii zilei de mâine. E o șansă să trăiești în...