Concurs pentru realizarea statuilor reprezentându-i pe EPISCOPUL NICOLAE IVAN și MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA

de | nov. 18, 2017 | Actualitatea religioasă

În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan, (1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaştera”, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006. Tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne.

Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu dăruit de municipalitate pentru „Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc”.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu filiala clujeană a Academiei Române și-au asumat, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, demersul realizării acestui proiect și declară deschis concursul pentru artiștii profesioniști, începând cu data de 17 noiembrie 2017.

Detalii legate de desfășurarea acestui concurs, despre tema, regulamentul de desfășurare, juriu și premii se găsesc pe pagina de internet a Mitropoliei Clujului.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului
Pr. Bogdan Ivanov 

Ultimele articole

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Despre uitare – Cuviosul Efrem Filotheitul

Despre uitare – Cuviosul Efrem Filotheitul

Viața fiecărui om este o carte și fiecare zi este o pagină. Toate cărțile au un sfârșit, ca și viața omului, și fiecare pagină consemnează unele sau altele, faptele luminoase sau întunecate ale omului. Când viața se încheie, atunci se deschide această carte înaintea...

8 ianuarie – Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica

8 ianuarie – Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul (prima jumătate a secolului VII) – Sfântul Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. Numele de „Hozevitul” provine după acela al chinoviei sale, Mănăstirea Hozeva. Mănăstirea este...

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 11 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Zagra, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, în după-amiaza zilei,...