Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Parohia Ortodoxă Chiuza, din Protopopiatul Ortodox Năsăud, organizează duminică, 16 august 2026, cea de-a V-a ediție a concursului de bătut toaca „Trâmbița Îngerilor”, desfășurat sub genericul „Tradiție, credință, prietenie”.

Evenimentul va debuta la ora 14:00 cu Festivalul Prieteniei, dedicat copiilor, tinerilor și familiilor. Participanții se vor bucura de activități recreative în aer liber, tobogan gonflabil, vată pe băț și pizza oferită tuturor celor înscriși.

De la ora 18:00 va începe concursul de bătut toaca, adresat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani. Competiția se va desfășura pe trei categorii de vârstă, organizatorii urmând să acorde premiile I, II și III pentru fiecare categorie, precum și Marele Premiu al concursului.

Juriul va fi alcătuit din părintele profesor universitar dr. Vasile Stanciu, părintele protopop Ovidiu Semeșan și dr. Constanța Cristescu.

Înscrierile se fac, cu binecuvântarea preotului paroh, până în 9 august, în limita a 50 de participanți.

Evenimentul va avea loc la Biserica Ortodoxă din Chiuza, iar accesul publicului este gratuit. Organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc tradițiile Bisericii să participe la această manifestare care îmbină rugăciunea, bucuria întâlnirii și păstrarea unui vechi obicei liturgic.