Concursul de grafică religioasă ,,Aripi spre cer”, în parohia ,,Nașterea Domnului”

de | nov. 9, 2019

Zeci de desene, realizate de elevii participanți la concursul de grafică religioasă ,,Aripi spre cer”, au fost expuse vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în biserica parohiei ,,Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca. Lucrările prezintă prapori, uși de altar, biserici din lemn, cruci, dar și porți țărănești, fântâni și case tradiționale.

Competiția, aflată la cea de-a V-a ediție, a fost organizată în perioada 1 octombrie – 8 noiembrie 2019 de parohia ,,Nașterea Domnului” și se înscrie în cadrul parteneriatului educațional ,,Bucuria întâlnirii cu Hristos”, încheiat de parohie cu Şcoala „Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz și  Parohia Ortodoxă a Deficienţilor de Auz şi Vorbire „Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”. Coordonat de Daniela Necula, profesor de religie și Silvia Făgărășanu, profesor de desen, Concursul a avut ca temă ,,Lecția de etnografie: tradiții și spiritualitate”. În competiție s-au înscris peste o sută de elevi de la școlile amintite, alături de elevi ai Colegiului Național ,,Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

„În lucrările lor se reflectă buna cunoaștere a spiritualității și specificului satului românesc, iar dăruirea cu care au abordat această temă se poate vedea în frumusețea desenelor, în acuratețea liniilor, în simplitatea reprezentării elementelor tradiționale  ale acestei lumi acum aproape părăsite”, a precizat coordonatorul activităților din parohia ,,Nașterea Domnului”, Marilena Asănică.

Potrivit acesteia, cele mai frumoase desene au fost expuse, iar premierea elevilor va avea loc ulterior într-un cadru festiv la fiecare școală de către profesorii de religie.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...