Concursul Național Catehetic 2023 întărește relația dintre tineri și vârstnici

de | ian. 20, 2023

Concursul Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” întărește relația dintre tineri și vârstnici. Proiectul pune în valoarea tematicile Anului omagial și comemorativ 2023.

Concursul, aflat la a 15-a ediție, este organizat anual de Administrația Patriarhală prin Sectorul teologic-educațional în parteneriat cu Ministerul Educației.

Tema concursului a fost aleasă în contextul proclamării anului 2023, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Scopul ediției de anul acesta este „să valorifice și să pună în practică conținutul de credință al Bisericii Ortodoxe cu privire la relația de iubire și comuniune a omului cu Dumnezeul și cu aproapele său, să promoveze relația de iubire, cunoaștere, apropiere și slujire dintre oameni, cu precădere relația tinerilor în raport cu vârstnicii, promovând dialogul între generații, colaborarea şi fapta izvorâtă din iubire şi credință”, se arată în prezentarea proiectului.

„Concursul își propune să afirme felul în care generațiile înțeleg să dezvolte și să mențină o relație în perspectiva iubirii lui Dumnezeu”, a spus la Trinitas TV, Părintele Mihai Pavel, Inspector patriarhal al Biroului pentru cateheză parohială şi lucrul cu tinerii din cadrul Sectorului teologic-educaţional.

Concursul se va finaliza pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu premierea câștigătorilor la Catedrala Patriarhală din București.

Calendarul și regulamentul concursului pot fi consultate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2024

Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2024

2024 a fost proclamat drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți luni în Catedrala Patriarhală. Ceremonia, care a avut loc după Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, a fost condusă de...