Concursul pentru copii „Aripi de înger”, la final

de | nov. 8, 2017 | Activități parohiale

Mai mulți elevi din parohia Nașterea Domnului au fost premiați astăzi în cadrul Sfintei Liturghii.

Aceștia au participat la Concursul de grafică religioasă „Aripi de înger”, aflat la a 3-a ediție,  desfășurat în perioada 1 octombrie-8 noiembrie 2017. Lucrările copiilor au fost evaluate de prof. univ. dr. Komives Andor, de la Universitatea de Artă și Design  din Cluj-Napoca. Premiile constau în dipome, cărți religioase și icoane.

Concursul face parte din Parteneriatul  „Cu Hristos în fața marilor încercări din viața de școlar”, încheiat și anul acesta între Parohia „Nașterea Domnului” și  școala „Constantin Brâncuși”, din Cluj-Napoca.

Rolul acestor activități este de a așeza în sufletele elevilor dragostea de biserică și de Hristos prin cunoașterea obiectelor de cult și cinstirea Sfintei Cruci ca altar de jertfă al lui Mântuitorului, semn al ascultării, al biruinței și al mântuirii, a transmis pentru radio Renașterea, Marilena Asănică.

Ultimele articole

Sărbători internaționale, 21 martie

Sărbători internaționale, 21 martie

Cinci sărbători internaționale sau mondiale marchează data de 21 martie. Acestea aduc în atenție: asistența socială, sindromul Down, poezia, pădurile și eliminarea discriminării rasiale. Ziua mondială a asistenței sociale Ziua mondială a asistenței sociale este...

Religia? E vorba despre iubire

Religia? E vorba despre iubire

Altă noutate, și cea mai mare, pe care o revelează Mântuitorul despre Dumnezeu, este învățătura, specific creștină, despre Preasfânta Treime, despre Unul Dumnezeu în trei Persoane sau Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 28, 19; Ioan 17, 6, 25-26). Acesta e...

21 martie – Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul; Sf. Cuv. Serapion

21 martie – Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul; Sf. Cuv. Serapion

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – s-a retras în sihăstrie încă de când era tânăr și intrând în monahism, trăia în rugăciune și postire. A fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaun episcopal, deoarece s-a împotrivit...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...