Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

de | mai 15, 2017 | Actualitatea religioasă

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română.

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej au participat, de la ora 11:00, în Biserica cu ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej I, la o slujbă de Te-Deum, oficiată în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Apoi, în Sala de ședințe a Protopopiatului Dej, lucrările Conferinței au fost deschise de IPS Părinte Mitropolit Andrei, care le-a explicat preoţilor rolul şi rostul acestor întâlniri. De asemenea, ierarhul le-a cerut clericilor să fie foarte atenți atunci când pictează locașurile de cult.

„Rolul icoanei este multiplu, întâi de toate este o prezență harică prin intermediul căreia intrăm în legătură cu cel zugrăvit pe icoană și ne îmbogățim pentru că ne mijlocește de la Dumnezeu harul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

În continuare, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca le-a vorbit preoților despre activitatea iconarilor și pictorilor bisericești și importanța icoanei în cultul ortodox și în viața creștinului.

„Icoana este una dintre cele mai importante realizări ale spiritului uman convertit la Evanghelia lui Hristos”, a subliniat părintele Ioan Bizău .

Apoi părintele inspector Vasile Nemeș a făcut cunoscute preoților prezenți unele anunțuri cu privire la câteva activități pe care Arhiepiscopia Clujului le va derula în perioada următoare.

La final părintele protopop Ioan Buftea a realizat un scurt istoric al evenimentelor petrecute în ultima lună în Protopopiatul Dej și a felicitate pe toți preoții care s-au implicat activ în activitățile desfășurate.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești, la împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al șaptelea Sinod ecumenic de la Niceea, care a condamnat iconoclasmul şi a restabilit cultul sfintelor icoane.

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a treisprezecea

Psaltirea – Catisma a treisprezecea

PSALMUL 91 Alcătuit pe vremea lui Iezechia 1. Bine este a lăuda pe Domnul și a cânta numele Tău, Preaînalte, 2. A vesti dimineața mila Ta și adevărul Tău în toată noaptea, 3. În psaltire cu zece strune, cu cântece din alăută. 4. Că m‑ai veselit, Doamne, întru...

„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

Asociația culturală ROCADE lansează proiectul educațional pentru copii „Povești rupte din Rai”. Scopul acestei inițiative este de a contribui la formarea copiilor noștri prin mijloacele teatrului. Timp de un an, începând cu luna aprilie 2022, în colaborare cu Biserica...

Timpul

Timpul

Când George se întoarse de la serviciu seara târziu, o găsi pe fiica sa, Ema, așteptându-l nerăbdătoare în pragul ușii. Se-ndreptă spre bucătărie, iar copila îl urmă: Cât câștigi pe oră, tati? Foarte obosit și enervat, George se enervă când auzi această întrebare. Nu...

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...