Primim la Memorialul Gherla vizita-eveniment a unui personaj desprins parcă din filmele de aventuri: Klaus Kenneth. Cu o biografie din care răsar, aflăm, decenii de excese și razne felurite, de la bande de gangsteri la călugări budiști sau guru orientali, de la disciplina yoghină la succesul de public ca autor al cărții „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, Klaus Kenneth poposește vineri la Gherla. Prezența autorului, care se revendică drept fiu duhovnicesc al Sfântului Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, promite o întâlnire cel puțin neobișnuită pentru cumintea urbe ardeleană a fostului Armenopolis.

Vă invităm cu drag și interes la conferința „În căutarea Adevărului”, al doilea eveniment din ediția a șaptea a „Zilelor Memorialului Gherla” 2024. Mărturisindu-ne un ușor complex provincial, mai ales în raport cu o personalitate construită în jurul unor experiențe personale de dimensiuni hollywoodiene, avem un fel de consolare că noi am avut dintotdeauna la un pas de sufletul nostru ceea ce oaspetelui i-a luat o viață să descopere: Adevărul, Hristos. Tuturor, după milioane de kilometri sau decenii de ezitare sau orbire, ne este înainte-deschisă această călătorie minunată, de un singur pas. În Domnul.

Vineri, 8 Martie, ora 18.00
Memorialul Gherla
Conferință Klaus Kenneth, „În căutarea Adevărului”