Conferinţă internaţională despre Educație, Religie și Familie la Beclean

de | nov. 11, 2016

Sub patronajul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a Mitropoliei Clujului şi a Protopopiatului Ortodox Român Beclean, a avut loc joi și vineri, 10, 11 noiembrie 2016, în orașul de pe Someș, Conferinţa Internaţională cu tema „Educaţie, religie, familie în societatea contemporană”.

Deschiderea oficială a manifestării a avut loc joi după-amiaza, de la ora 14:00, la Biserica Ortodoxă „Sf. Apostol Andrei” din Beclean, cu un  Te-Deum, oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Au luat parte la momentul de rugăciune peste 300 de persoane, preoți, teologi, profesori şi specialişti din domeniul Educației. La deschidere au mai fost prezenți pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, părintele protosinghel Benedict Vesa, secretarul Eparhial, inspectorul general în Ministerul Educaţiei Naţionale, Vasile Timiş, prof. univ. dr. Ion Albulescu din cadrul Universității Babeș-Bolyai, preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan.

A urmat o primă sesiune festivă, în care ÎPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a vorbit despre relevanța și importanța educației tinerilor pentru viitorul lor, dar mai ales pentru viitorul societății. Au avut loc apoi o serie de luări de cuvânt, din partea gazdelor evenimentului și a reprezentanților instituțiilor implicate în organizarea conferinței. Printre cei ce au luat cuvântul a fost și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a lansat câteva provocări de reflecție la adresa invitaților participanți la aceste lucrări, pe tema păstrării identității. Sesiunea de comunicări a continuat pe parcursul întregii zile.  Preoți și profesorii universitari din țară și străinătate au discutat despre provocările și perspectivele educației în era globalizării, despre importanța educației religioase, precum și despre valorile și prioritățile familiei de azi. În cadrul conferinţei au avut intervenţii deosebit de pertinente cadre universitare din Slovacia, Serbia, Anglia şi Polonia. Participanții la conferință au avut parte și de scurte momente muzicale și au avut ocazia să admire expoziţia de carte cu vânzare a Editurii „Renaşterea”, o expoziţie de obiecte din cultura şi tradiţiile poporului român.

Vineri, în ultima zi a manifestării, cei peste 300 de participanți la conferința internațională de la Beclean, au vizitat Castrul Roman de la Ilişua, Muzeul Etnografic şi Expoziţia de fotografie de la Agrieş, a părintelui Timoftei Găurean. În aceeaşi zi invitații au poposit la Şcoala Gimnazială din Cristeştii Ciceului, unde elevii școlii, coordonați de prof. Luminiţa Badale, au prezentat piesa de teatru „Şcoala azi”, iar autoarea Nadia Urian a prezentat în lectură opera literară „Din sate adunate şi înapoi la lume date”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA