Conferință la Câmpia Turzii: „Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană”

de | dec. 14, 2019

Palatul Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii  a găzduit vineri, 13 decembrie 2019, începând cu ora 18:00, conferința cu tema: Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană, provocări pentru viața spirituală a creștinului.

Invitatul serii a fost prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele conferențiar doctor Cristian Sonea, ce a fost însoțit de părintele Evanghelos Thiani, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Nairobi, Kenya.

În prima parte a conferinței, părintele Cristian Sonea a subliniat diferența dintre preoția sacramentală și cea universală și rolul preoților și a credincioșilor în societatea contemporană, ca membri ai aceleiași Biserici.În cea de a doua parte, părintele Evanghelos Thiani a împărtășit celor prezenți din expereința sa misionară în partea de Răsărit a Africii, precum și despre felul în care swahili, principala cultură etnică  a Kenyei, s-a adaptat mărturisirii de credință creștin ortodoxe, realizându-se prin pronie divină „o misiune fără misionari”. În încheiere, cei prezenți au avut prilejul de a adresa întrebări invitaților, a precizat corespondentul radio Renașterea în Protopopiatul Turda, părintele Marcel Gheberta.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Departamentul Misionar, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Turda și Primăria Municipiului Câmpia Turzii.

Conferință la Câmpia Turzii: „Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea parohiei clujene „Naşterea Domnului”

Sărbătoarea parohiei clujene „Naşterea Domnului”

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda va îmbrăca duminică, 10 septembrie, haine de sărbătoare, cu ocazia hramului şi zilelor „Fiii parohiei”. Comunitatea de credincioşi sărbătoreşte, în fiecare an, în prima duminică după 5...

Sărbătoarea Hramului în Parohia Ortodoxă Geaca

Sărbătoarea Hramului în Parohia Ortodoxă Geaca

Duminică, 10 septembrie 2017, credincioșii Parohiei Ortodoxe Geaca, o vor cinsti în mod deosebit pe Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei. Avem bucuria ca în acest an, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, să avem spre închinare copia Icoanei Maicii...

Instalarea noului preot paroh în localitatea clujeană Vâlcele

Instalarea noului preot paroh în localitatea clujeană Vâlcele

Data de 3 septembrie a reprezentat pentru comunitatea ortodoxă din localitatea Vâlcele, judetul Cluj, un moment de înălțare duhovnicească, prilejuit de ocazia instalării noului preot paroh, în persoana teologului Sorin-Viorel Bus. Astfel, la ora 09.00 a început slujba...