Conferință la Câmpia Turzii: „Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană”

de | dec. 14, 2019

Palatul Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii  a găzduit vineri, 13 decembrie 2019, începând cu ora 18:00, conferința cu tema: Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană, provocări pentru viața spirituală a creștinului.

Invitatul serii a fost prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele conferențiar doctor Cristian Sonea, ce a fost însoțit de părintele Evanghelos Thiani, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Nairobi, Kenya.

În prima parte a conferinței, părintele Cristian Sonea a subliniat diferența dintre preoția sacramentală și cea universală și rolul preoților și a credincioșilor în societatea contemporană, ca membri ai aceleiași Biserici.În cea de a doua parte, părintele Evanghelos Thiani a împărtășit celor prezenți din expereința sa misionară în partea de Răsărit a Africii, precum și despre felul în care swahili, principala cultură etnică  a Kenyei, s-a adaptat mărturisirii de credință creștin ortodoxe, realizându-se prin pronie divină „o misiune fără misionari”. În încheiere, cei prezenți au avut prilejul de a adresa întrebări invitaților, a precizat corespondentul radio Renașterea în Protopopiatul Turda, părintele Marcel Gheberta.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Departamentul Misionar, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Turda și Primăria Municipiului Câmpia Turzii.

Conferință la Câmpia Turzii: „Locul slujitorului lui Dumnezeu în lumea contemporană”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...