Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

de | nov. 24, 2016

În a doua săptămână din postul Naşterii Domnului, joi, 24 noiembrie,  ASCOR Cluj l-a invitat la tradiţionalele „Seri duhovniceşti”, pe diaconul prof. dr. Sorin Mihalache din Iaşi, care se va întâlni cu studenţii clujeni. Astfel, de la ora 18:00, invitatul va participa la slujba Vecerniei la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, apoi va ţine o cuvântare cu tema „Lumina Celui Nevăzut”. De la ora 19:30 se va întâlni cu tinerii într-un dialog la Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, conform ASCOR Cluj. Cu prilejul acestei întâlniri va fi lansată la Cluj-Napoca şi cartea „Lumina Celui Nevăzut”. Diac. Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filosofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei“, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat şi în mai multe proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din...